REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Amza Pellea - O fişă pe lună


— M-am născut într-un sat oltenesc − Băileşti. În 1931, în luna ce se zice a nebunilor – aprilie. Când am absolvit şcoala medie electrotehnică din Timişoara, am fost repartizat la Uzina electrică din acelaşi oraş. Cândva, ca şcolar, jucasem în câteva piese de teatru. Visam uneori să mă apuc de regie. Vise. Într-o zi însă, paşii m-au oprit în faţa unui afiş care anunţa un examen preliminar al IATC din Bucureşti. M-am prezentat. Am spus o poezie, ştiam multe pe atunci. Am fost admis. Am prins curaj. Examenul propriu zis, de la Bucureşti, l-am pierdut. Eram 1800 de candidaţi...
De atunci şi până astăzi, Amza Pellea a jucat în peste 40 de piese de teatru. Goethe, Shakespeare, Cehov, Wilde, Caragiale...
— Fiind student, am făcut figuraţie în Mitrea Cocor, am rostit două cuvinte în Nepoţii gornistului şi o frază în Alarmă în munţi.
Au urmat rolurile. În Setea, Darclée, Dincolo de zare, Tudor, Neamul Şoimăreştilor, Răscoala, Haiducii, Dacii.
— Spre ce tip de actor sunteţi atras?
— Există, cred, două tipuri de actori. Primul, tipul Gabin, care „trage” către el rolurile, imprimându-le cu firescul personalităţii lor. Dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nu sunt mulţi actorii care se pot bizui numai pe farmecul înnăscut al firescului. Cred, de exemplu, că Laurence Olivier a investit foarte multă muncă pentru a parcurge drumul întortochiat ce duce de la Hamlet la Richard al III-lea. Sau Anthony Quinn pentru a trece de la copleşitor de umanul Zorba la asprimea, la duritatea rolului interpretat în Warlock. Personal, tind către acest ultim tip de actor care încearcă să-şi compună cât mai diferit personajul de la un rol la celălalt. Dar oricum, fiecare actor are datoria de a juca. Mult regretatul Mihai Popescu, pe care am avut norocul să-l am profesor, m-a ajutat mult ca să mă cunosc şi să mă definesc.
— Dacă ar fi să alegeţi un regizor străin la care v-aţi opri?
— Orson Welles. Poate şi pentru că el însuşi ca actor are stilul către care tind. Dacă ne gândim numai la distanţa care separă pe Othello de Falstaff.
— Dar ca parteneră?
— Jeanne Moreau.
— Ce personaje din literatura română sau universală v-au trezit interesul unei transpuneri pe ecran?
— În special figuri din istoria ţării noastre. Sau mi-ar plăcea să joc un rol de ţăran, oltean dacă se poate. Din literatura universală Henry din „Adio, arme” sau Jordan din „Cui îi bate ceasul”. Şi roluri de bătrâni. Şi încă multe altele. Meseria noastră e cam nesăţioasă.
— Ce reprezintă teatrul şi filmul pentru dv.?
— Însăşi raţiunea de a fi.
— Ce alte pasiuni aveţi?
— Vânătoarea, poezia şi hoinăreala. Îl iubesc pe Arghezi. La început nu l-am înţeles. Dar l-am citit cu disperare, cu încăpăţânare. Apoi am avut revelaţia poeziei sale. Mă simt aproape şi de poezia populară. Pentru simplitatea şi forţa ei de sinteză, pentru capacitatea ei de pătrundere filozofică. Mi-ar plăcea să colind mările pe un pescador, pe urmele lui Vasco de Gama, sau cu o expediţie tip Kon Tiki. Probabil că această curiozitate ţine de meseria noastră care veşnic te îmbie să descoperi ceea ce nu cunoşti încă.
— Parcă scrieţi poezie. Aţi recitat la radio versuri pentru Oana.
— Da. Pentru fetiţa mea de 5 ani. Atunci avea patru. Scriu poezii şi nuvele. Rar, când am timp. Cred că asta va fi distracţia mea la bătrâneţe.
— Ce părere aveţi despre vârsta dv.?
— O părere foarte bună, încă. Vârsta maturităţii este de fapt vârsta ideală a actorului. Noi lucrăm cu sentimente, cu stări sufleteşti, ca să le redăm trebuie să le fi cunoscut, măcar în parte.
— Care a fost cea mai fructuoasă perioadă din viaţa dv.?
— Sunt un optimist. Cred că încă n-a fost.
 
(Cinema nr. 3, martie 1967)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adina darian, amza pellea, interviu, portret

Opinii: