O disimulată migală

     Scurt-metrajele din institut ale lui Mircea Veroiu uimesc constant printr-o construcţie dramatică foarte echilibrată, fără lipsuri şi fără surplusuri, rotundă, aş spune. Pornind de la o situaţie plastică — formula îi aparţine — el construieşte cadru după cadru, treptat, cu disimulată migală, un sentiment. Personajele — o fată şi un băiat în Dimineaţa şi Preludiu, câţiva bărbaţi în Cercul — au mai degrabă valoare de gest, detaliile (un zid, o pată de culoare pe o haină, un afiş într-un interior) — de tuşe care dau ritmul şi tonul ambianţei ce va produce sensul. Ambianţa aceasta de tuşe şi gesturi tinde spre un ritm vizual plastic, iar sensul ei nu este o idee, ci o stare, traductibilă ulterior în idee. Şi probabil că îl va surprinde afirmaţia, ideile lui au ceva de romantic modern. În orice caz asemeni filmelor lui Dan Piţa, filmele lui Mircea Veroiu există în scenariu doar în formă embrionară, câştigându-şi spectatorul numai odată puse în cadru, în ritm, în imagine.
     «Cercul — ne spune Mircea Veroiu — era un scenariu de aparenţă poliţistă, spectaculos şi poate superficial. Nu ştiu cât de bine e pus în imagine, dar cred că a câştigat în gravitate, în profunzime».