Se poate vorbi despre stilul unui animator? Este întrebarea pe care o pune (și la care răspunde) semnatarul acestor rânduri.
Fiecare dintre noi este obișnuit să observe mișcarea ființelor și a lucrurilor din realitatea înconjurătoare, mișcarea reală. Animația propune însă o altă mișcare, mai expresivă, mai plină de sens, mișcarea imaginară. Pornind de la studierea mișcării reale, animatorul poate ataca zona imaginarului. Pe acest teren el inventează noi mișcări, noi ritmuri pentru fiecare personaj. Oare se poate vorbi despre stilul unui animator?
Da, se poate vorbi despre stilul unui animator, atunci când el se impune, este evident.
Stil înseamnă să știi să miști și să deformezi în mișcare desenele fără să le modifici caracterul și structura grafică. Stilul animatorului trebuie înțeles și ca atitudine morală față de tema abordată.
Unul din cei mai împătimiți animatori ai filmului românesc este Roland Pupăză. Sobru, rezervat, scump la vorbă, el trăiește în lumea pură a liniilor și culorilor. Ești uimit cu câtă rigoare își construiește mișcările pentru fiecare personaj. Având o înțelegere sculpturală a formelor, el știe să le descopere un anumit mod de articulare a volumelor, un anume mod de ritmare. Simți în animația lui o eleganță în gesturi, în atitudine, în reacții.
Atunci când a lucrat la Formica I și Formica II de Matty Aslan, el a dovedit că poate să facă și dintr-o linie un personaj, să-i confere viață, să-l facă viabil, convingător. Strictețea cu care desfășoară mișcările, ajută să te concentrezi asupra acțiunii și să-i înțelegi semnificația. Relația „Formicii” cu obiectele, cu lucrurile înconjurătoare, este văzută cu mult haz și devine amuzantă. Mica făptură însuflețită cu har de animator, devine un personaj viu, de neconfundat. Animația filmului are un ritm vioi, antrenant, sincopat.
Un film care a pus probleme artistice dificile a fost Vijelia (regia Dinu Petrescu). Aici forma realistă a desenelor l-a obligat pe animator la un studiu atent al mișcărilor reale ale calului. Eleganța și expresivitatea mișcărilor calului fac din el o prezență spectaculoasă pe ecran. În acest fiIm totul se mișcă, se deplasează, se naște și dispare, sub ochii noștri. Renunțând la decor, întreaga încărcătură dramatică revine desenelor (copilul, căluțul, obiectele) în mișcare cotidiană, neliniștită, tensionată. Desenele sunt concepute cu sugestii de relief prin umbră proprie. Este o încântare să urmărești traseele pe care se înscriu aceste personaje în ritmuri muzicale.
Dar întreaga măsură a talentului său, Roland Pupăza a arătat-o în filmele lui lon Popescu Gopo, cu care a colaborat mult și fructuos.
Filmele care au ca personaj principal „Omulețul”, primesc prin animație o surprinzătoare viață artistică. Nimic nu este întâmplător, nimic nu este gratuit. Fiecare deplasare, atitudine, gest, mișcare, urmăresc o idee și o realizează convingător. Știința de a doza pauzele face din fiecare secvență „o lecție de artă a animației”, lucru care se întâmplă destul de rar. Dar mai mult ca orice impresionează ansamblul, capacitatea animatorului de a contura un ritm unitar filmului.
Stăpân al liniilor mereu mișcătoare, stăpân al făpturilor făurite cu fantezie, stăpân al timpului măsurat în fotograme, animatorul Roland Pupăză este însuflețitorul secret al ecranului.
A trăit și trăiește fiecare film cu pasiune, cu discreție și tenacitate, înălțând mișcarea în zona expresivității cinematografice, în zona frumuseții pure. Zecile de filme la care a lucrat ani de zile, pe care le-a înnobilat cu munca sa, fac din el un maestru al animației românești.
