REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Nicodim Ungureanu are rolul unui securist manipulator în “Cel ales”


Actorul joacă rolul lui Escu, un securist cu ştate vechi şi strategii bine gândite, în filmul regizorului Cristian Comeagă, Cel ales, care intră în cinematografe din 24 aprilie.

Nicodim Ungureanu este actor al Teatrului din Constanţa, cunoscut publicului pentru rolurile din Milionari de weekend, Păcală se întoarce, sau Cele ce plutesc. În Cel ales partitura îi dă posibilitatea de a-şi folosi talentul de actor cameleonic. Escu este întruparea răului în forma sa cea mai sălbatică, dar şi perversă, căci e ascunsă sub un chip bonom şi-n vorbe mucalite. 
Toată lumea, după ce s-a terminat castingul, mi-a spus că eram singurul care puteam face rolul. Lucrul ăsta m-a flatat şi mi-a dat nişte emoţii care nu m-au părăsit nici după film, nici acum, şi care sper să mă lase în pace când filmul va ieşi la public. E ceva pentru un actor să zică toată lumea: da, tu trebuia să faci rolul ăsta. Pentru mine, e ca un premiu”, declară Nicodim Ungureanu. 
Pare vecinul pe care-l întâlneşti la lift, sau în staţia de autobuz. Se mişcă şi vorbeşte de parcă ar vrea să ascundă faptul că e actor. “În orice rol ar fi distribuit, de la simple apariţii la roluri de prim plan, în comedii sau în drame, jucând personaje simpatice sau unele detestabile, Nicodim Ungureanu are darul de a domina ecranul, ştiinţa de a fi aparte, rămânând mereu de-acolo”, declară regizorul Cristian Comeagă. 
Escu aduce o lume care începe într-o epocă şi îţi dă senzaţia că nu se termină niciodată. Şi chiar aşa e. Vine de undeva, şi nu ştii unde se termină. Escu există în orice epocă, în orice perioadă. Nu e ca un rău necesar. Trebuie să fie. Nu poţi trăi fără Escu. Iar el este aşa datorită slăbiciunilor oamenilor. El vede slăbiciunile înainte să stea de vorbă cu omul”, spune Nicodim Ungureanu. 
Alături de Nicodim Ungureanu, Cel ales îi aduce pe marile ecrane pe actorul Bogdan Stanoevici, vedeta de televiziune Laura Cosoi şi Olimpia Melinte
Film de acţiune cu multe momente  dramatice, cu tentă poliţistă, dar şi cu accente comice, Cel ales povesteşte, într-o manieră surprinzătoare, duelul peste decenii între un transfug devenit asasin şi cel care l-a recrutat, lupta unui individ cu sistemul diabolic care i-a confiscate şi i-a demolat metodic existenţa. 
Lungmetrajul este produs de Domino Film, companie al cărei portofoliu are trei dintre filmele lui Nae Caranfil (Asfalt tango, Filantropica şi Restul e tăcere), dar şi comediile Tache şi La bani, la cap, la oase. 
Cel ales  este distribuit de InterComFilm Distribution şi va fi lansat în România pe 24 aprilie, pe 50 de ecrane din întreaga ţară. 
Detalii: facebook

Cuvinte cheie: bogdan stanoevici, cel ales film, cristian comeaga, nicodim ungureanu, premiere romanesti

Opinii: