„Lumea se distrează” – cronică de film

     Este nevoie din când în când şi de de un astfel de film de montaj (despre voioşie ori despre tristețe, despre războaie sau despre pacea cea de toate zilele, despre pământ ori despre cer), pentru a ne mai aduce aminte de incredibila omniprezență a aparatului de filmat. În fața unor asemenea cantități de peliculă ocrotită de arhivele lumii, te descoperi dintr-odată un Candide: chiar aşa să fie, există un operator şi o cameră pentru fiecare pas, pentru fiecare respirație? Există, fără îndoială că există puzderie de ochi văzuți sau nevăzuți, din moment ce nici cele mai nevinovate petreceri ale omenirii nu au scăpat de riscul imortalizării.
     Filmul lui Alecu Croitoru şi Dumitru Fernoagă (acesta din urmă coautor al sce­nariului), un panoptic al celor mai năstruşnice chipuri de distracții existente pe mapamond, omagiază în felul lui neistovita fantezie a oamenilor şi, la urma urmelor, spiritul competitiv necesar în toate cele, fie că este vorba de o întrecere pe tema „cine bea mai mult” ori de „cursa broaştelor”. Montate cu meşteşug, însoțite de comentariul hazliu al lui Valentin Silvestru, căruia i-a revenit greoaia sarcină de a asigura un liant verbal, secvențele „lumii care se distrează” ne conving încă o dată că nebunia nu este de un singur fel, căci alminteri. vorba poetului, ar fi trist în lume. Surprinde însă uşoara neîncredere a regizorului în receptarea ca atare a imaginilor de pe ecran, drept care a simțit nevoia introducerii unor intermezzo-uri de prisos, un fel de momente „serioase” vîrâte cam cu de-a sila. Nu văd, bunăoară, rostul cântecelului liric interpretat de Cristian Popescu în secvența cailor, ecou îndepărtat din lumea westemului, după cum fragmentul „Scrisorii pierdute” pe scena Sălii Palatului vine şi el din altă lume. Una este sa te distrezi născocind cine ştie ce năzbâtie (plutitul pe apă, în saci de plastic, să zicem), altceva — o reîntâlnire cu Caragiale! Să nu facem chiar o apă şi un pământ din toate! Filmul nu ar fi suferit fără acest episod autohton. Oricum, publicul înțelege ceea ce trebuie din Lumea se distrează şi reacționează, sănătos, distrându-se. Bineînțeles, publicul care nimereşte din întâmplare în sala de la Capitol, căci niciodată nu am întâlnit mai multă nedumerire în fața unui afiş românesc: „Ce-o fi asta?” „Despre ce este vorba?” Este normal: lansat fără premieră de gală, fără nici o publicitate, neavând nici avantajul vreunui nume de vedetă pe generic, lung metrajul de montaj al lui Croitoru şi-a început cariera sub semnul vitregiei şi este păcat.