Autorul filmelor
Romanțe aspre și
Soarele negru revine în primul planul atenției printr-un nou documentar anologic:
Letopisețul lui Hrib.
Filmul are ca erou un cronicar moldovean din satul Arbore, care-și scrie letopisețul, nu în timpul urmașilor direcți ai lui Ștefan, ci în zilele noastre. Regizorul
Slavomir Popovici l-a invitat pe fermecătorul său personaj să citească pasaje din cronica pe care o ține de peste jumătate de veac și rugămintea i-a fost împlinită cu prisosință: pe cât de mult simte nevoia să scrie, pe atât îi place acestui mândru urmaș al cronicarilor să-și rostească textul, cu inflexiuni și volute pasionate și prețioase, ca un veritabil Călinescu, ingenuu și rural. Fraza acestui întârziat cavaler al unui înalt ordin are anvergură și savoare, cu paranteze de filozofie populară, cu subite preocupări de etimologie («Cuvântul cumetrie vine din străfundul vremurilor»), cu detalii de portret («Au murit și s-au înmormântat Vasile al lui Gheorghe al lui lonică. Era de mărime mijlocie, purta plete lungi și crețe»), moralist în metafore, vizând evenimentele din satul său, dar și soarta planetei fără a-i scăpa, la televizor, ieșirea omului în cosmos, tradusă în terminologie arhaică («Am văzut cu ochii mei, cum omul, har minții lui, au urcat și s-au scoborât din cealaltă lume»).
Slavomir Popovici și Gabriela lonescu — coautoare a scenariului — au operat tacit, dar cât se poate de sensibil, nu numai o selecție, dar și o analiză a acestei cronici contemporane, comentând-o cinematografic. Autorul regăsește în letopisețul lui Toader Hrib evenimentele cardinale care i-au ordonat și filmele anterioare: triada naștere — nuntă — moarte. Vorbele autodidactului, subtext malițios și chiar alegoric, însoțesc imagini surprinse pe viu, astazi, în satul Arbore sau altădată, pe alte meridiane. Montajul realizează frecvent asociații deconcertante (piața de fructe de la Arbore și agitația de la marile burse), racorduri insolite peste timp.
Acest copios portret al unui retor popular, surprins cu înțelegere și luminat cu simțul umorului, ne situează în plin folclor: un folclor nou, eminamente cinematografic, condensat într-un om viu.
