La pierderea unui istoric al filmului românesc: Bujor T. Rîpeanu

     Până de curând, probabil în subconștient mă consideram nemuritor și unic, sau măcar de neînlocuit. Moartea recentă a mai multor colegi din breasla criticilor m-a făcut să înțeleg că, deși vom rămâne unici, suntem doar trecători. Peste aniamintirea noastră ca persoane se va estompa în memoria celor care ne-au cunoscut și vom fi pomeniți mai ales datorită cărților și cronicilor unor filme. De aceea, mă încumet să încerc să îl omagiez pe Bujor T.Rîpeanu, unul din puținii istorici ai filmului românesc. 
     Istoria filmului românesc îi datorează multe lui Bujor T. Rîpeanu. Este unul dintre puţinii cercetători care s-au dedicat  studiului începuturilor cinematografului la noi şi singurul care a avut o activitate lexicografică în domeniu îndelungată (începând cu Dicţionar de cinema realizat împreună cu Cornel Cristian în 1974) şi constantă. Cel mai recent dicţionar al său, Cinematografiștii. 2345 cineaști, actori, critici și istorici de film și alte persoane și personalități care au avut de-a face cu cinematograful din România sau care sunt originare de pe aceste meleaguri (2013) este impresionant ca volum de informaţii, cuprinzând nu mai puţin de 2345 fişe anunţate în titlu (de fapt, după propria numărare, 2391!), încât se poate conchide că, datorită acestei cărţi a lui Bujor T. Rîpeanu, cinematografia românească este privilegiată în comparaţie cu alte domenii. De obicei, un dicționar de asemenea proporții constituie rodul activității unui colectiv. În plus, autorul a trebuit să învingă dificultăți reale cum ar fi pierderea unor fonduri arhivistice importante, precum arhiva regiei România Film. Meritul său este şi mai mare dacă avem în vedere faptul că – la o vârstă respectabilă (75 de ani) – a finalizat mai multe lucrări importante din ciclul Filmat în România, alcătuit din filmografii dedicate filmului românesc documentar şi celui de ficţiune. Cinematografiștii... impresionează nu numai prin proporții, ci și printr-o bibliografie serioasă care, pe lângă enciclopedii și cărți de cinema românești și străine, include jurnale, interviuri și articole din presă, chiar și lucrări păstrate deocamdată doar în manuscris (!), care confirmă încă o dată soliditatea operei de istoric de cinema a lui Bujor T. Rîpeanu. Nu pot să nu preţuiesc o lucrare de proporţii care constituie un important instrument de lucru pentru cei interesaţi de filmul românesc. De pildă, se poate observa, în unele cazuri, o deformaţie profesională a istoricului de film, constând în acordarea unei atenţii deosebite istoriei vechi a filmului românesc. O asemenea atenţie este scuzabilă, întrucât poate fi interpretată şi ca un gest de respect, compensatoriu, căci întemeietorilor cinematografului românesc li se alocă aici un spaţiu mare, în comparaţie cu cel al cineaştilor de azi, însă în alte lucrări ei lipsesc cu desăvârşire. Până la urmă dorinţa de a include cât mai mulţi, chiar conform unor criterii contestate, are un avantaj, căci astfel şi-au găsit loc mulţi scriitori, artişti plastici, muzicieni şi arhitecţi a căror activitate şi biografie nu este consemnată în alte lucrări lexicografice. 
     Studiul începuturilor filmului și al filmului documentar din România, ca și organizarea Arhivei Naționale de Filme și principalele decizii legate de conservarea patrimoniului cinematografic românesc sunt legate de Bujor T. Rîpeanu. De aceea, acestui om, care a dedicat filmului românesc nu mai puțin de 65 de ani din viață, îi datorăm o eternă gratitudine.