Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Intrăm în iarna nemulţumirii noastre


     Film ce se vrea poliţist, Happy End ne-a oferit o conferinţă de presă trist-comică: autorul lui, Radu Potcoavă, îl condamna, în faţa noastră, chiar pe cel care urma să modereze întâlnirea, nimeni altul decât unul dintre producătorii peliculei în chestiune, Marius Th. Barna. „În calitate de regizor al filmului de  lungmetraj (...), realizat cu  sprijinul CNC, în urma câştigării concursului din anul 2004, mă declar revoltat de modul în care producătorii filmului (Paradox Film - Marius Th.Barna şi Alexandru Iclozan) înţeleg să colaboreze cu echipa artistică la realizarea acestui film, dispunând lansarea pe piaţă a unui film neterminat din punct de vedere tehnic şi artistic. În consecinţă, am hotărât boicotarea acestui film, inclusiv a premierei din 1 decembrie”. A urmat o pagină de expunere a unor raţiuni ce aveau ca leitmotiv alăturarea de cuvinte „din punct de vedere tehnic şi artistic”. Din întrebare în întrebare ne-am lămurit ce vrea să ni se spună, ce este cu acel  „artistic” care se reducea, în fapt, la nişte probleme de etalonaj. Deci, tot de tehnică. Nu trebuie să ştii prea mult cinema pentru a-ţi da seama că nici o echipă de maeştri în ale etalonajului din această lume nu ar fi putut să învie o peliculă născută moartă, cu un scenariu primitiv (Mihai Fătu), o regie rudimentară şi o imagine înţepenită (Daniel Şerbănică), cu debutanţi parcă adunaţi de pe la Case de cultură falimentare şi cu câţiva actori cunoscuţi, al căror nume e mai bine să-l trecem cu vederea.Trebuie să stai bine cu nervii pentru a accepta ideea că rebuturile se strecoară pe ecrane după toamna binecunoscutelor noastre succese. Mai că-ţi vine să faci un cocoloş de peliculă, bun de aruncat în obrazul Comisiei care, în 2004, a respins Moartea domnului Lăzărescu, dar a aprobat proiectul acestui Happy End. Am intrat în iarna nemulţumirii noastre. Să vină mai repede primăvara, poate până atunci îşi termină filmul Nae Caranfil


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, happy end, magda mihailescu, radu potcoava

Opinii: