REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Il Cinema Ritrovato on Tour ajunge la București


     În perioada 15 – 18 februarie 2024, Institutul Italian de Cultură din București, Films in Frame și Cineteca di Bologna, în parteneriat cu Institutul Francez și Centrul de Pedagogie și Studiu al Imaginii „Sorin Botoșeneanu” din cadrul UNATC, organizează prima ediție a retrospectivei Il Cinema Ritrovato on Tour în România. Evenimentul include filme de Roberto Rossellini, Nanni Moretti, Luchino Visconti, Cecilia Mangini, într-o selecție curatoriată de criticul de film Călin Boto

Proiecțiile de filme vor avea loc la Cinema Elvire Popesco, iar evenimentele dedicate arhivisticii și restaurării la UNATC.
  • Bilete se pot achiziționa de aici.
  • Evenimentul de Facebook al restrospectivei se găsește aici.
     „Prima retrospectivă a festivalului în București, parte din deja tradiționala serie Il Cinema Ritrovato on Tour, încearcă să reconstituie senzația de infinit care m-a copleșit în ultimii ani la Bologna: cinema de pretutindeni, dar mai ales cinema pretutindeni: deși selecția s-a interesat în special de filmul italian, «cinema pretutindeni» a fost un principiu estetic nemărginit. Spectatorul ideal al selecției nu există: poate fi un profesionist al arhivelor, interesat de tehnicalitățile restaurărilor incluse, un profesionist al imaginii, pentru care cinemaul unui Renoir sau Rossellini nu se poate epuiza, sau un privitor prea sigur pe propria definiție a cinemaului”, a declarat Călin Boto, curatorul retrospectivei.
 

Programul filmelor de la Cinema Elvire Popesco

     Retrospectiva Il Cinema Ritrovato on Tour începe pe 15 februarie la ora 20.00 cu un diptic dedicat actriței Anna Magnani: proiecția filmului Una voce umana de Roberto Rossellini, inspirat de piesa scriitorului francez Jean Cocteau (La Voix humaine, 1930) și a co-producției Franța-Italia, Carrozza d’oro / Le Carrosse d’or, din 1952, în regia lui Jean Renoir, o interpretare liberă a cunoscutei piese de teatru Le Carrosse du Saint-Sacrement de Prosper Mérimée.

     Pe 16 februarie, de la ora 20.30, vor fi proiectate patru scurtmetraje de Cecilia Mangini (1927 – 2021), regizoare, scenaristă și fotografă, considerată prima femeie autoare de filme documentare din Italia. Este vorba de: La canta delle marane, din 1961, cu texte originale de Pier Paolo Pasolini, un documentar despre periferia orașelor, inspirat din romanul Ragazzi di vita (Băieții străzii) de Pasolini; Stendalì – Suonano ancoradin 1960, ce reconstituie ultimele exemple ale străvechiului ritual al bocetelor din Grecìa salentina (o zonă din peninsula Salento, din sudul Italiei, locuită de o minoritate greacă); Essere donne, din 1965, un film care expune condițiile de muncă și viața cotidiană a femeilor din proletariatul italian; Tommasotot din 1965, care vorbește despre începuturile marii industrii  în orașul Brindisi văzute prin ochii ingenui și orbiți de promisiuni de bunăstare ai unui tânăr care-și urmează visul de a obține o viață mai bună. 

     Pe 17 februarie, de la ora 17.00, este prevăzut documentarul La cosa, realizat de Nanni Moretti în 1990, care expune, fără niciun comentariu, o serie de intervenții ale unor militanți comuniști în timpul dezbaterilor din cadrul unor secțiuni ale Partidului Comunist Italian, ce au avut loc în zilele imediat următoare propunerii lui Achille Occhetto de a transforma Partidul Comunist Italian într-o altă entitate politică.

     În aceeași zi, de la ora 18.30, Ludwig, de Luchino Visconti, un magistral film istoric din 1973 (Italia-Germania), cu Helmut Berger, Trevor Howard, Romy Schneider, Silvana Mangano și Adriana Asti.

     Un eveniment special organizat în cadrul Il Cinema Ritrovato on Tour la București va avea loc pe 18 februarie de la ora 18.00: proiecția filmului SF de animație Fiul Stelelor (1988), regia Mircea Toia și Călin Cazan, urmată de o discuție cu Călin Cazan. 

→ Două evenimente la UNATC, cu Guy Borlée și Radu Jude

     Pe 16 februarie la ora 17.00, la UNATC (Sala Albastră, etajul III, holul B) se va desfășura un masterclass cu Guy Borlée, care coordonează, din 1995, festivalul Il Cinema Ritrovato. Discuția, moderată de Călin Boto, va avea ca punct de plecare vasta experiență a lui Borlée în arhivele de film din întreaga lume și popularitatea de care se bucură Il Cinema Ritrovato în rândul mai multor categorii de public.  

     Pe 17 februarie la ora 13.00, la UNATC (Sala Albastră, etajul III, holul B) va fi proiectată înregistrarea uneia dintre prelegerile susținute de către Jean-Luc Godard la Universitatea Concordia din Montreal în 1978. Arhiva video cu toate prelegerile a fost de curând redescoperită și digitalizată, trei dintre înregistrări fiind proiectate în premieră mondială anul trecut la Il Cinema Ritrovato. Proiecția bucureșteană va include prelegerea lui Godard despre război și cinema, prezentată de Radu Jude. 

     Participarea la evenimentele găzduite de UNATC este liberă, fiind necesară doar înscrierea prin următoarele formulare:

     Considerată adesea un rai al cinefililor de către specialiști implicați în studiul și conservarea patrimoniului cinematografic, Festivalului Il Cinema Ritrovato a devenit cu timpul apreciat de arhiviști, restauratori, istorici, cinefili și experți în cinematografie, cu peste 4700 de invitați din mai mult de 60 de țări și un public tânăr în continuă creștere. Printre invitații ediției 2023 s-au numărat personalități precum Wim Wenders, Joe Dante, Ruben Őstlund, Nan Goldin, Luca Guadagnino, Thelma Schoonmaker, Thierry Frémaux. 
(08.02.2024)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: calin boto, fiul stelelor animatie, il cinema ritrovato on tour bucureti, institutul italian de cultura bucuresti, radu jude

Opinii: