REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Gustul amintirilor


     Cronica animației
     Niciodată animaţia românescă n-a arătat atâta grijă pentru schimbul de mâine ca în ultimii doi ani. După apariţia şi rapida consacrare a lui Zoltan Szilagyi s-au făcut câteva inspirate pariuri pe nume noi. Din primele încercări s-au im­pus Dinu Șerbescu, Lucian Profirescu şi tinerii semnatari ai filmului de debut co­lectiv Caligrafie: Lajos Nagy, Olimpiu Bandalac, Zeno Bogdănescu, Radu Igaz­sag. Deşi regia în grup s-a dovedit un no­rocos „ax de colaborare” (vezi premiul obţinut la Costineşti şi diploma de merit a Festivalului internaţional de la Chi­cago), cei patru autori şi-au propus să-şi încerce forţele şi în formula „de unul sin­gur”. Practic, să mai încerce emoțiile unui nou debut. Primul care a trecut cu succes acest prag este Radu Igazsag, semnatar al noului film Fotografii de fa­milie.
     Ca remarcabil grafician, tânărul regizor nu se apropie de animaţie abordând de­viza „nu contează cum arată, ci contează cum se mişcă”. Fără să disprețuiască me­tamorfozele liniei, el se preocupă de în­nobilarea formelor ei. Pe țărmul multico­lor al artei a opta a încetat demult bătălia pentru simplificarea cu orice preţ a dese­nului. Câştigă tot mai mult teren plastica rafinată. Pe urmele acestei căutări se în­dreaptă Radu Igazsag când concepe grafica poematicului său film Fotografii de familie. Răsfoirea unui album cu poze în­gălbenite de vreme devine o tulburătoare călătorie în memorie. Personaje în atitu­dini stereotipe se desprind din cadrul zimțat al unor „instantanee” pentru a re­trăi momente de viaţă de inegalabilă in­tensitate. O nuntă, primii paşi ai copilului, o permisie de recrut sunt scene care ies din banalitate prin hipertrofierea unui amănunt înviat de parfumul amintirii. Cu tulburătoare nostalgie este evocat mo­mentul unui vals, magistral animat de alt­fel. Că autorul se pricepe de minune să sugereze momente de delicată psihologie o dovedesc şi alte detalii. Există în film un moment în care este reînviată o poză cu bunicii în tinerețe, evident stânjeniţi în faţa aparatului. Retrăirea evenimentului pune în prim-plan gestul unuia dintre personaje, un bărbat care, cu pălăria ţi­nută cu sfială în poală, îşi netezeşte ţără­neşte părul peste cap. Este o secvenţă care comunică un fluid autentic de emo­ţie. Puterea de sugestie a intensităţii memoriei afective se datorează şi muzicii fil­mului, semnată de un nume de autoritate, Ștefan Zorzor. Dacă partitura sa are pute­rea de a descrie tărâmurile cu ceţuri dar şi cu lumini orbitoare ale amintirii, este meritul regizorului că şi-a cadenţat imagi­nile în aceste ritmuri. Fotografii de familie impresionează prin armonia ansamblului. Preocupat de modernitatea graficii şi a coloanei sonore, Radu Igazsag nu are însă orgolii experimentaliste. El păşeşte cu dreptul în zona filmului de autor. El este un nume de care, cu siguranţă, se va mai vorbi.
(Cinema nr. 11, noiembrie 1983)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica animatiei, dana duma, dinu serbescu, fotografii de familie animatie, lucian profirescu, olimpiu bandalac, radu igazsag

Opinii: