REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Gabrovo: Un mare premiu pentru scurtmetraje


     Întors de curând de la Festivalul internațio­nal al umorului care a avut loc la Gabrovo în Bulgaria festival ce cuprinde întreceri ce se pot manifesta în toate artele: caricatură, sculptură, pictură, muzică, coregrafie, cos­tume, teatru; festival în care s-au prezentat peste 80 de filme din 28 de țări — îmi amin­tesc cu plăcere de săptămâna plină de bună dispoziție petrecută împreună cu gabrovenii, oameni cunoscuți pentru umorul lor și „eco­nomia” lor, asemuită cu cea a scoțienilor.
     Emblema festivalului: o pisică cu coada tăiată... gabrovenii să poată să închidă mai repede ușa când trece pisica, ca să nu se ră­cească camera...
     Am făcut o propunere, care nu a fost apro­bată decât ca propunere: să se scurteze fie­care film cu câteva minute ca să nu se încăl­zească prea tare aparatele de proiecție...
     Am primit cadou un ou care avea un robinet, ca să folosesc numai cât îmi trebuie... Am privit admirativ micul orășel în care se află un imens muzeu al umorului și nu am decât cuvinte de laudă pentru gazde, pentru organizatori.
     Marele premiu, statueta lui Charlie Chaplin l-a obținut filmul american Tootsie în inter­pretarea excepțională a iui Dustin Hoffman, Premiul I l-a obținut filmul bulgar Manevre la etajul cinci, o satiră plină de haz, un film cu umor delicat, dar și usturător din lumea copi­ilor, ex-aequo cu filmul sovietic Campion pe drum fals; filmul francez Darul, premiul pen­tru regie; premiul pentru interpretarea femi­nină a revenit Ludmilei Gurcenko. Jocul lui Mihăilescu-Brăila în Secretul lui Bachus fermecat sala și cocheta pentru premiul de interpretare masculină, dar a învins Todor Colev care a creat un fel de Tândală, după părerea mea genial. Fericit un regizor cu un actor de asemenea talent...
     Victoria noastră a fost la secțiunea filmelor de televiziune de scurt și mediu metraj, pre­miul decernându-se filmului lui Titus Mun­teanu, muzicalul Un trio formidabil, interpre­tat și cântat excelent de Corina Chiriac, Arși­nel, Radu Gheorghe. Al patrulea din „trio”: Marius Țeicu, actor și compozitor. A fost re­marcat talentul și inventivitatea realizatorului Titus Munteanu pentru felul original cu care și-a organizat pretextele Muzicale.
     Întorși acasă cu premiul pentru cel mai bun scurtmetraj TV, mă gândeam că anul acesta cinematografia noastră a adunat des­tul de multe premii la multe festivaluri de prestigiu, Veroiu cu Adela a adus Premiul cel mare de ia importantul Festival al filmului de autor de la San Remo...
     Merge bine, îmi spun eu și stai să vezi, încă nu s-a terminat anul... 
(Cinema nr. 6, iunie 1985)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adela film, ion popescu gopo, secretul lui bachus film, stefan mihailescu-braila

Opinii: