Arta animaţiei văzută de animatorii ei
Poate, în loc de aceste cuvinte, un desen sau o suită de desene ar fi avut şansa să sugereze mai bine cum se naşte un film de animaţie.
Critica de specialitate acordă un spaţiu tot mai larg acestui gen de creaţie. Prin cronici şi articole de sinteză, se face o analiză nuanţată şi profundă a filmelor, se emit judecăţi de valoare pertinente. Vom încerca să discutăm despre animaţie ca o structură specifică de expresie cinematografică.
Metamorfoza unei imagini sau dialogul de imagini constituie esenţa filmului de animaţie. Din învălmăşagul de gânduri, unele devin obsesive şi reuşesc să-şi definească forma în desen. Viitoarele imagini animate îşi au originea în aceste desene şi, lăsându-ne conduşi de creion, descoperim cât de bogată poate fi lumea recreată prin linie şi cât de adânc putem sonda lumea imaginarului în căutarea unor forme expresive. O imagine atrage sau respinge altă imagine, un desen te conduce către alt desen, o culoare către altă culoare, o formă către altă formă. Gândesc un film în imagini disparate. Mai târziu, aceste desene încep să le alătur, caut să le gasesc un sens şi cele mai bune asocieri. Foarte grea este alegerea celor mai bune desene care să-mi exprime convingător gândurile şi de multe ori nu ajung să se filmeze desene reuşite pentru că nu se încadrează în stilul filmului.
Există o artă de a citi şi de a înţelege un desen, la care se ajunge prin studiu şi contact permanent şi selectiv cu arta imaginii. Un film de animaţie nu poate fi explicat. Nu ştiu dacă cineva din cei care au văzut desenele mele pentru filmul
Carnavalul puteau să bănuiască cum va ieşi filmul. Nici eu nu ştiam prea bine. Aveam însă foarte clară ideea, sensul filmului. Ştiam că «Fetiţa cu chibrituri», eroina filmului, trebuie să fie o expresie a suferinţei şi a neînţelegerii de care au parte şi azi atâţia copii pe glob. Detalii grafice, scenografice si de mişcare au căpătat conturul pe măsură ce lucram la film.
Acţiunea unui film nu e construită, ea se structurează din mers după un proiect-idee, ca o metaforă vizuală. Marile filme de animaţie au la bază un scenariu vizual, care poate să exprime o idee, un aforism, să vizualizeze în poezie sau o poveste, sau să spună altceva. Adică să fie un joc pur, dar deloc gratuit, de linii, de forme şi de culori. Firul narativ creează tensiune atunci cind este ginclit conflictual, cind opoziţia personajelor este infătisată cu claritate. Personajele, eroii filmului, este necesar să aibă mica lor biografie care să-i caracterizeze în câteva linii. Un scenariu viabil trebuie să fie moral nu moralizator, estetic nu estetizant, educativ nu didactic. Firul narativ fiind doar
o sugestie dramatică pentru viitorul film, rezultă că un scenariu exact se poate scrie numai după ce filmul este gata, dar şi acesta va trăda foarte mult filmul — oricât de mare ar fi talentul celui care compune textul — atât timp cât imaginea nu se poate echivala prin cuvânt.
Imaginile în pictura animată de
Sabin Bălaşa se nasc din imagini. Cine poate descrie o trăsătură de penel sau metamorfozele cromatice care se petrec sub ochii noştri pe ecran?
lon Popescu-Gopo desenează cu ace sau praf de grant şi creează o feerie vizuală greu de prins în cuvinte. Plastilina devine eroul principal al filmelor lui
Mihai Bădică. Ea suferă se bucura, se mişcă în adierea vântului sau sugerează zbuciumul apei. Viaţa materialelor scoase din inerţie prin animaţie poate fi doar sugerată prin cuvânt, descrierea lor ne plasează adesea în zona ridicolului.
Plăcerea jocului propus şi aşteptarea surprizei constituie elementele care atrag şi fascinează spectatorii filmelor de animaţie. Firul narativ rezultat din înlănţuirea firească sau absurdă a unor imagini, din desene animate cursiv sau din cele şi mai ales din ritmul în care aceste imagini se perindă pe ecran, va căuta să capteze atenţia privitorilor. Întâmplările prezentate în film cu cât sunt mai neobişnuite, rodul unei invenţii inspirate, cu atât au şansa să cucerească publicul. O tratare ironică, detaşată, a unei teme cunoscute, poate să spună mult, deoarece spectatorii «ştiu» scenariul şi urmăresc numai noua viziune regizorală.
Dar, descoperind meandrele firului narativ, am parcurs doar prima etapă la capătul căreia se naşte filmul de animaţie.
