​„Fantasia” ucenicului vrăjitor

     Cronica animației
     Aproape că nu există scriere despre Gopo în care acesta să nu fie proclamat un anti-disneyan. Multă cerneala a curs pentru se analiza atacurile anti-idilice și anti-feerice ale omulețului care poartă pe umerii fragili destinul omenirii. Născocitorul său a început însă de la o vreme să se definească anti-Dis­ney fără ajutorul emblematicului personaj. Ciclul de filme experimentale început cu E pur si muove alcătuiește un fel de profesiune de credință, o „poetică” în care autorul polemizează cu mijloacele tradiționale ale artei a opta propunând altele noi, dovezi în sprijinul ideii că „în animație totul se poate.”
     Noua sa peliculă Ucenicul vrăjitor nu face din confesiunea animatorului un pamflet îm­potriva regelui feeriilor animate ci, dimpo­trivă, îl invocă omagial. Gopo face evidente trimiteri la Fantasia, ambițiosul lungmetraj disneyan în care celebrul realizator polemiza cu imaginea sa de părinte al duiosului Mic­key Mouse. Ilustrarea unor faimoase partituri muzicale în secvențe de rafinata alură plastică se voia dovada putinței de a ataca un re­gistru major. Gopo îi preia intenția polemică și compune și el cu inventivitate grafică pe una din „bucățile” vizualizate de Disney în Fantasia și anume poemul simfonic Ucenicul vrăjitor de Paul Dukas. Pelicula sa este con­cepută ca o dezvăluire a „culiselor” unui studio de animație, regizorul filmându-se pe sine în plina activitate pe un platou de la „Anima-film”.      De fapt, Gopo vorbește aici despre un moment de impas. Aflat în criza de inspirație, maestrul este salvat de „ucenicul vrăjitor”,
care nu este altcineva decât Galax, romanticul robot din filmul cu același nume în absența regizorului, imensa păpușă începe să se joace cu ustensilele și aparatele acestuia și, ca un Midas al artei a opta, transformă tot ceea ce atinge în animație. Intervenția sa de­clanșează „fantasia”. Cu mare meșteșug sunt animate reflectoarele: truka, pensulele, creioanele și alte obiecte din recuzita speci­fică. Nestăvilitul zel al ucenicului anima chiar și ceaiul regizorului și acesta este momentul „experimental” ce validează un alt năstrușnic ­material. Factura imaginii realizata cu ajutorul firelor de ceai amintește, ca și în cazul experiențelor cu tutun, de gravură, iar metamorfozele liniilor devin, din nou, un poem vizual.
     Partitura lui Dukas este o nouă ocazie pentru autor de a demonstra cu brio muzica­litatea formelor în animație. Demonstrația sa se bizuie însă pe mijloace ce amintesc mai degrabă de McLaren decât de Disney. Ca și celebrul animator canadian. Gopo a încercat să facă dintr-un mic film muzical o negare a mijloacelor tradiționale, să dea căutărilor for­male un agreabil aer de spectacol. Ucenicul vrăjitor este o tonica „artă poetică”. Autorul își exprimă încrederea în atotputernicia ani­matorului capabil să zămislească din mate­riale banale lumi mirifice. „Arta imposibilului” cere slujitorilor ei să încerce mereu căi nebă­tătorite, pare să spună „printre rânduri” regizorul. Ca și imaginile ei, mijloacele ce amintesc animației sunt în „perpetuă mișcare și transformare” Gopo spune toate acestea pe faimosul său ton glumeț și reușește să vorbească despre specificul profesiunii pe înțelesul tuturor. Ceea ce este, trebuie să recunoaștem, o performanță.