În cinematograful mondial, cineaşti de marcă au realizat filme despre artă care au rămas repere ale genului. De la Alain Resnais cu Van Gogh şi Guernica şi Henri Georges Clouzot cu Misterul Picasso, la Nikita Mihalkov cu seducătoarea lui serie de filme pentru televiziune în care analizează tablourile sale preferate creind în jurul fiecăruia câte o poveste. Sunt mici interludii în filmografii dedicate ficţiunii.
Mulţi dintre documentariştii români revin periodic la acest gen fie pentru a-şi diversifica paleta, fie pentru a se refugia din faţa avalanşei socialului impus, fie dintr-o fascinaţie autentică şi constantă pe care o exercită asupra lor universul artelor şi mai ales al picturii. Exemplele sunt numeroase: Ion Bostan cu Nicolae Grigorescu, Theodor Aman şi Uciderea pruncilor; Mirel Ilieşiu cu Paciurea, Henri Catargi şi Liniştea picturii; Slavomir Popovici cu Oscar Han, Hora şi Semneornamentale; Nina Behar şi Erich Nussbaum cu aproape toate filmele lor.
În ultimele două decenii, Laurenţiu Damian continuă această tradiţie.
Imagine: Dan Ţuculescu