REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Dinu Tănase lucrează la un thriller


     Pe o câmpie bătută de vânturi de lângă comuna Fundulea, echipa filmului Cine a ucis Crăciunul? (titlu de lucru) s-a adunat de dimineață pentru filmare.  Regizorul Dinu Tănase, directorul de fotografie Pătru Păunescu, actorii și figurația au venit pentru secvența înmormântării într-un loc asemănător unui sat din Deltă. O biserică părăsită e locul ales pentru un moment important în poveste. O căruță cu calul Mircea, condusă de Blondu’ (Alin State), preotul satului (Valer Dellakeza), rude și bocitori îl duc la cimitir pe un bătrân (Dorel Vișan). Din întâmplare, cineva descoperă rana de pe capul răposatului, dovada unei crime. Ionel Mihăilescu și Tatiana Iekel (chemată inițial doar pentru o apariție specială) sunt martorii cei mai apropiați. Atât am putut să vedem din filmările la noua producție, dar Dinu Tănase ne-a vorbit despre filmări, locații, distribuție. Dana Dogaru și Alexandra Fasolă au rolurile principale, iar Dorina Lazăr apare într-un rol secundar.
Producția are 22 de zile de filmare, dar post-procesarea va dura destul de mult din cauza efectelor speciale, așa că așteptăm premiera în 2017.  
  
Imagine: Valeriu Ciubotaru


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alin state, cine a ucis craciunul film, dinu tanase, dorel visan, patru paunescu, tatiana iekel, valer dellakeza

Opinii: