REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Dezastre în lanț: Incidentul Ankara


     „Hoții și vardiștii”, visul de altădată al copilăriei cineaștilor, inclusiv al unora dintre ai noștri ― a fost demult aruncat la groapa de gunoi. Astăzi sunt la modă jocurile cu teroriștii, cu „mascații” pentru că, mai mult decât oriunde, în cinema, ori de câte ori țara arde, babele se piaptănă mai dihai.
     Imediat după 1989, în câteva pelicule autohtone, înainte ca istoricii să ne spună cum a fost cu teroriștii, aceștia zburau pe ecran precum liliecii. Credeam că boala s-a mai potolit, alte „cestiuni” fiind la ordinea zilei. Aflu că debutantul Antoniu Vasile Berenyi tânjea de mult, încă înainte de evenimente, să facă un film cu mercenari căliți, vorba cântecului revoluționar de odinioară, „ai veacului ce vine”, trecuți prin foc și pară, pentru a răspunde prezent oriunde va fi nevoie de ei. O mână de tineri delincvenți, orfani de felul lor (cunoaștem unele date din literatura lui postdecembrie) sunt selecționați într-un fel de organizație secretă, o legiune cu codurile și ritualurile ei, supuse devizei „homo homini lupus”. Nu știm exact pe unde își fac veacul, pe care țărm de mare cu nisipuri mișcătoare dar, din trei cuvinte, aI doilea este „nașpa”. Parcă l-am cunoaște. Nu avem noi nisipuri mișcătoare, dar băieți de cartier, slavă Domnului. Oamenii și-au pierdut identitatea, sunt strigați „Ankara 1”, „Ankara 2” de un colonel-fiară, care a inventat probele eliminatorii: a uscatului, a focului etc. Rezistă cine poate, cine scapă din prăpădul ce nu iartă nici câinii. Torturi, cremații în sicrie de aramă (de unde atâta metal?), șampanie revărsată în valuri (în pustietate) la întrecere cu sângele, o întreagă fantasmagorie a ororii în varianta ei penibilă, asta se vede din ceea ce autorul ― deopotrivă al scenariului și al regiei ― a dorit să fie o istorie despre impulsul autodistructiv al răului. Prost luminat, filmat, mizerabil jucat, cu un Ștefan Sileanu stânjenitor în răcnete, încruntări, tare în gimnastica brațelor ce parodiază pe cea a fetelor de la „Surprize, surprize”, Incidentul Ankara aproape că ne interzice până și întrebarea de mult agățată de noi ca un ciulin, „ce se întâmplă cu cinematograful nostru, cu începătorii, cu vârstnicii, cu tot neamul?” Scenariul a găsit sprijin pentru intrarea în producție în urma aprobării lui de către o comisie a ONC în fruntea căreia s-a aflat Sergiu Nicolaescu. Se pare că rolul principal îi era destinat dar, din cauza remunerației, „după buget”, a ieșit din joc. Vorba aceea, frate, frate, brânza-i pe bani. Dacă ar fi căzut la învoială, ar fi schimbat traiectoria peliculei mai tânărului său confrate? Cât despre cât de bine pică un astfel de film în contextul actual, „țancul” la care a nimerit ne amintește că, printre altele, cinematografia noastră are și vocația lui Ieremia și a oiștii sale.
 
 
(Adevărul, 8 decembrie 2001)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: antoniu vasile berenyi, incidentul ankara, magda mihailescu

Opinii: