REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Demers artistic grosolan


     Primele minute din Nunta mută, debutul în lungmetraj al lui Horaţiu Mălăele, surprind, într-o ambianţă cenuşie, de sfârşit de lume, un grup de oameni de televiziune în drumul lor spre satul în care urmează să realizeze un reportaj despre o nuntă mai specială care a avut loc acolo, în 1953. Diferite artificii (multe plan-detalii nejustificate, prim-planuri groteşti, un personaj care se întoarce la un moment spre cameră privind fix, fără motiv, spre spectatori) evidenţiază carenţele cinematografice ale regizorului. Partea din trecut, prezentând zilele anterioare nunţii, colorată precum un film de Kusturica, cu personaje artificiale, cu replici care se vor comice, dar nu reuşesc să te mişte, cu actori care joacă fiecare în stiluri diferite (Potocean e minimalist în abordare, în timp ce majoritatea celorlalţi actori se întrec în a fi teatrali şi exteriori personajelor) confirmă impresia iniţială: Mălăele nu stăpâneşte limbajul cinematografic şi, nevoit să construiască situaţii şi personaje pe baza scenariului fals, rudimentar şi grosolan scris împreună cu Adrian Lustig, încearcă să se folosească de carisma actorilor şi de gaguri pentru a pune mecanismul în mişcare. În acest sens apelează la câteva artificii învechite. La un moment dat rupe ritmul acţiunii pentru a pune în scenă o învălmăşeală de personaje amintind de comedia burlescă mută. Altă dată, cu verva pe care trebuie să o fi simţit Méliès acum 100 de ani când descoperea întâmplător posibilităţile montajului, Mălăele alătură câteva cadre statice, fotografice, încercând, prin poziţionarea în cadru a personajelor, să binedispună audienţa.
     În fine, nunta mută poate părea mai ok decât restul filmului din simplul motiv că personajele nu rostesc replicile total neinspirate ale scenariştilor. Atracţia pentru vulgaritate a regizorului împiedică însă orice adeziune a privitorului la propunerea cinematografică dinaintea lui. Faptul că Mălăele exploatează timp de câteva zeci de secunde bune un gag precum cel în care un personaj trage pârţuri sau un altul în care toţi invitaţii mirilor transmit un mesaj pe principiul telefonului fără fir, sfârşind prin a înţelege diverse trivialităţi, în general cu conotaţii pornografice, reprezintă un motiv în plus de a refuza complicitatea cu un demers artistic grosolan şi, în multe rânduri, de prost gust.
     Nunta mută are şi un plan grav. Prin felul în care opune trecutul idilic, viu, colorat prezentului dezolant, mort, cenuşiu, filmul ar vrea să pună spectatorul pe gânduri. "Ce frumoasă era România înainte de comunism! Ce urâtă e azi!" Iar ca mesajul să fie clar şi pentru ultimul prost din sală, autorul apelează la una dintre cele mai jenante metafore imprimate de pelicula cinematografică în întreaga sa existenţă. Mireasa are pe gât un semn din naştere reprezentând o hartă a României.

 
(Re:Public, decembrie 2008)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: andrei rus, cronica de film, horatiu malaele, nunta muta

Opinii: