Cum te cheamă? Ca pe mama! și pe mă-ta? Ca pe tata! Cu acest calambur debuta personajul Păcală și minunatul lui interpret, Sebastian Papaiani. Umorul din Păcală era de bună calitate. Avea ceva tonic, era și un dram de istețime, răsturnările de situație se țineau lanț și... 8 milioane de spectatori la vremea aceea. Să nu uităm însă că snoava românească l-a mai creat și pe Tândală! Istețime ioc, puțin tembelism și ceva, nu tonic, doar grobian. Acum a apărut Garcea! E foarte simplu să-l faci praf. E și mai simplu să întrebi: „Cum te cheamă?”, iar el să-ți răspundă: „Ca pe voi!”
Hai să vedem cum a apărut! Garcea nu s-a născut din nimic. S-a luat ceva din masca lui Puiu Călinescu, un pic din topica oltenească, ce-i drept, scânteietoare la Amza Pellea, au fost uitate ironia și geniul comic ale lui Toma Caragiu („că așa e în tenis!”), o strâmbătură, două pe tipicul lui Dem Rădulescu (dar s-a uitat uluiala din privirea acestui mare actor, nu degeaba poreclit Bibanu), de marele Constantin Tănase, nici vorbă, el era dincolo de umor, el era o conștiință vie cu replica-bici, s-a mai împrumutat ceva din Lulescu, Zaharescu și toată această compoziție s-a „asezonat” cu... Bulă!
Și a apărut Garcea! Lumea l-a îndrăgit, pentru că oferta de umor nu excela, chiar dacă Divertis avea o cotă destul de înaltă. Cu el, cu Garcea, fără el, viața este la fel de tristă. Mai suntem oare noi capabili să gustăm umorul inteligent (Mazilu), umorul absurd (lonesco, Vișniec), umorul sănătos (Băieșu), umorul din filmul Astă seară dansăm în familie sau din seria cinematografică a B.D.-urilor (umor destul de discutabil, între noi fie vorba)? Nu. Și astfel Garcea a apărut, cu bulanul lui, cu prostia lui „cosmică”, cu vorbe fără perdea, spre amuzamentul chefliilor, groaza polițiștilor și deliciul obsedaților de sex. Să-l acuzi pe Garcea de conotații sexuale este chiar un abuz, la fel de sexual. Sau o adevarată hărțuire! Cum să acuzi, când nația întreagă este infectată cu conotații sexuale: reclama la gresie (bazată pe sex), reclama la câți centimetri are spuma la cappuccino (aluzie la sex), reclama Dove (hai, ieși repede din baie!), reclama cu „mărimea contează”, șușoteala celor două cu „al meu e mătăsos” și „al meu e aspru” (fiind vorba de prosoape), cântece cu „ți-o pun”, „te fac”, reviste, ziare, unde apar pe rând fata de la pagina 5, 6, 10 ― reclama la „Tabu”, unde fata nu se joacă, trage prosopul, constată și trece semeață mai departe! Să-l tocăm pe Garcea și clanul Pârțag cu personajele lui tembele pentru asta? Nu! ÎI pot „toca” pentru altceva: pentru că oferă milioanelor de spectatori (dacă sunt într-adevăr, milioane) imaginea unei familii retardate. Să fie asta un lucru grav? Poate mai gravă este imaginea unui moderator care bate palma, chinuind cu speranțe deșarte oameni care chiar văd, dincolo de „o poartă”, izbăvirea!
Cum să-și imagineze bietul moderator, excitat de câte porți sunt arătate mulțimii dornică să intre în competiție, că doar dincolo de „poarta raiului” se află izbăvirea! Pentru asta trebuie puțin Blaga, puțin Cioran și Noica...
Să revenim! Faptul că polițiștii au ripostat înseamnă totuși că bulanul și nerozia lui Garcea au câștigat partida! Filmul „cu olteni” reeditează, precum altădată Păcală, succesul la public. Și nu o dată negăm personajul, îi negăm prostia, uitând că este vorba, totuși despre noi. Ce mai... dăm drumul la televizor și privim. Și pe noi...și pe Garcea!
