Am urmărit cu interes cele două episoade ale filmulul Cântec în zori, rezultat al unor numeroase colaborări între diferite studiouri de film. Peste actorii foarte buni, peste un scenariu destul de șubred a funcționat cu o mare forță de convingere profesionalismul celor ce au realizat imaginea și regia. Flimul avea în primul rând (din scenariu e drept) o replică redusă, de multe ori rostită în limbi străine, funcționa perfect aici o bătrâna și de netrecut lege sfântă a cinematografiei: publicul trebuie să înțeleagă acțiunea din povestirea filmului în imagine, acțiunea nu trebuie explicată pleonastic prin cuvânt; cuvântul e specific teatrului, nu filmului. Și atunci cu o mare fantezie regizorul Dinu Tănase și operatorul Constantin Chelba și-au afirmat personalitatea creatoare materializând — prin intermediul imaginii și al cadrului de acțiune surprins de ea — generoasa tematică a filmului. E drept că materialul dramaturgic al scenariului fiind mai șubred, ei s-au lansat, uneori, în speculații plastice ale imaginii, care nu și-au aflat o prea mare motivare în text. Filmul lor este ușor „calofil” dar e preferabilă o astfel de situație, decât o peliculă plină de replici uniforme și neconvingătoare. Poezie dramatism, emoție sinceră le-am aflat în concepția regizorală a lui Dinu Tănase, bazată pe valențele de excepție ale imaginii semnate de Constantin Chelba. Fiecare secvență era alcătuită din zeci de cadre-tablou cu valoare simbolică, uneori, e drept, supralicitată în raport cu datele scenariului. Cântec în zori s-a dovedit o realizare a creatorilor noștri din domeniul filmului, pentru că în majoritatea compartimentelor sale — regie, operatorie, interpretare — au funcționat profesionalismul și talentul.