REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



De coșmar - Femeia visurilor


     Dacă ești genul de persoană care găsește ceva bun sau frumos, sau măcar nostim în absolut orice lucru din viață, atunci asta se va aplica și la film. Noi așa suntem: la Orient Express și 15 (regia Sergiu Nicolaescu) am putut să râdem de penibilul situației ― deși situația (adică faptul că acele filme există) este aproape dramatică; până și experiența Garcea și oltenii găsim că a fost interesantă: unde mai vezi, la un film românesc, o sală plină ochi cu spectatori care nu au mai fost, poate, niciodată într-o sală de cinema, și nu s-ar întoarce decât pentru un alt film cu Garcea.
     Da, asta era teoria noastră, conform căreia, într-un fel sau altul, orice film îți poate livra bucurie sau emoție. Și-a fost o teorie imbatabilă, timp de sute, poate mii de filme. A fost, până la Femeia visurilor, o derulare de imagini găunoase și zgomotoase, despre nimic și cu nimic, pentru nimeni. Rectific: pentru nimeni, cu excepția domnului Dan Pița. Pentru că scenariul de la Femeia visurilor vrea să spună povestea unui regizor dificil, dar genial, premiat la Cannes și Veneția (da, da, exact ca domnul Dan Pița pe vremuri...), iubit de prieteni, adulat de public, adorat de femei, aflat la apogeul carierei. lar regizorul (interpretat de Dan Condurache ― și sper că măcar coincidența de prenume să fie întâmplătoare), vrea să facă filmul care să-i ilustreze viața. Relația dintre viață și film imaginată de cuplul scenarist – regizor Răsvan Popescu – Dan Pița este una de copiere, iar faptul că au ales să facă o peliculă despre lumea filmului, încercând să calce pe urmele unor predecesori cu care nu au nici o legătură (Fellini, sau Truffaut, sau Bob Fosse), poate fi catalogat doar ca nombrilism. Sau onanism. Aceste filme se fac cu dragoste pentru film, nu cu însăilări de clișee de doi lei despre producătorul–obsedat de bani, actorul care încearcă să se identifice cu personajul, operatorul care vrea să impună propria concepție asupra filmului, fără a înțelege însă, geniul maestrului, bla–bla... Ca să nu mai vorbim despre criticul de film, acest deslânat, jegos, alcoolic, corupt care, când nu se scarpină în nas, zice lucruri de rău despre domnul regizor. Da, domnule regizor, mai zice și criticul de film, că prea folosiți banii statului pentru defulari ― nu artistice, ci clinice....
     E dezarmant și trist să vezi Femeia visurilor. Întrebarea firească ce se ridică (ce se întâmplă în mintea lui Dan Pița și afară din ea?) are două variante de răspuns: ori meseria aceasta pe care o practică domnia sa te consumă mai repede și mai urât decât altele, și-n loc să fii un maestru la sfârșitul carierei, uiți de tot cum se face. Sau, și mai grav, ar trebui revăzută opera de început a domniei sale ― poate, cine știe, a fost supraevaluată...? Cert este că Femeia visurilor e filmul unui cineast terminat care, într-un act (sperăm noi ultim) de disperare, scrie „geniu neînțeles” pe o pancartă mare și și-o agață de spate.
 
 
(Timpul liber, supliment România liberă)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, dan pita, femeia visurilor, madalina rosca, viorica bucur

Opinii: