Ambiţia documentarului
Abordând un subiect de stringentă şi dureroasă actualitate, Liliana Petringenaru îl înfăţişeaza cu o convingere ce ţine de o foarte pură esenţă documentaristică. Regizoarea crede făra rezerve în ceea ce are de comunicat şi, în acelaşi timp, ştie cum să se facă înţeleasă, cum să descopere drumul cel mai accesibil către sensibilitatea publicului larg. lar în cazul unui scurtmetraj cu un titlu la fel de limpede precum îi este conţinutul —
Contribuţie românească la tratamentul cancerului această cale neocolită (dintotdeauna cunoscută cinematografului de nonficţiune, dar prea puţin frecventată de filmele destinate popularizării ştiinţifice), aceasta cale deci se cheamă reportaj.
Acordând spontaneităţii necontrafacute drept de cetate în împărăţia rigorii şi a exactităţii, autoarea (secondată cu aplomb de semnatarul imaginii, operatorul Kiamil Kiamil) obţine rezultate de o autenticitate de-a dreptul şocantă uneori. Cu glasuri încărcate de emoţie, pacienţii doctorului Dănilă relatează despre ei înşişi amănunte aproape incredibile; semeni de-ai noştri, consideraţi la un moment al existenţei lor drept incurabili şi-au recăpătat miraculos sănatatea, respiră şi muncesc acum, alături de noi. Astăzi, când „boala secolului” face peste tot adevărate ravagii, într-o policlinică din cartierul Titan, un medic bucureştean ne încurajează cu modestie şi abnegaţie, că teribila maladie poate fi învinsă. În ce mod? Prin „redresarea enzimatica a celulelor”, formulare cu rezonanţe stranii pentru profani, concretizată spre înţelegerea tuturor în câteva tipuri de „ceaiuri" cu efecte benefice, dătătoare de speranţă, de viaţă...
Hotărâţi parcă, de ultimă oră, să declare război locurilor comune, realizatorii de scurtmetraje ştiinţifice dovedesc neechivoc că, atunci când vor, reuşesc să ofere spectatorilor pelicule de un real şi general interes. Ca de pildă, acest
În lumea furnicilor, iscălit de regizorul Mircea Popescu şi operatorul Laurenţiu Mărculescu, ingenioasă incursiune într-un univers insolit, presărat cu fermecatoare surprize. Despre hărnicia şi instinctul de organizare al furnicilor ştiam cu toţii câte ceva, dacă nu din prea repede uitatele manuale şcolare, cel puţin din slova basmelor şi a fabulelor. Una înseamnă totuşi a avea idee şi cu totul altceva posibilitatea de a le urmări la lucru pe destoinicele reprezentante ale ordinului himenopterelor, de a le putea observa „pe viu" trudnicele eforturi depuse întru construirea impecabilă a furnicarelor, a unor savante galerii sapate până la un metru adâncime ori a unor cămări sofisticate, de natura să stârnească invidia celui mai priceput gospodar biped...
În „colecţia" filmelor de popularizare premiate la ultima ediţie a „Cupei de Cristal”, se mai afla şi alte „piese” demne de atenţie. Dintre ele,
Arta ouălor încondeiate al
Paulei Popescu Doreanu (Imaginea: Constantin Perianu), veritabila explozie de lumină şi culoare, de forme geometrice şi motive zoomorfe, confirmă încă o dată constantele preocupări ale autoarei pe linia propagării comorilor folclorice, atestă un spirit receptiv la frumos, dublat de o gândire cinematografică suplă şi eficientă.
La rândul său, tânărul realizator Valeriu Slobozeanu atacă frontal o categorie dificilă, în ale cărei capcane s-au împotmolit uneori şi documentarişti încercaţi. Micromonografia
Gogu Constantinescu. Priorităţi ştiinţifice româneşti, alcatuită pe principiul filmelor de montaj, reprezintă o concludentă demonstraţie de ce se poate înfăptui cu un surplus de conştiinciozitate profesională, chiar şi în condiţiile unor premize spectaculare mai puţin ofertante. Selectând cu migală fragmente din jurnale de actualităţi de odinioară, propunând adecvat felurite alte modalităţi audiovizuale de prezentare a vieţii şi creaţiei inventatorului teoriei sonicităţii, regizorul izbuteşte o evocare cinematografică alertă, de o neobişnuită (evident, comparativ cu încercări documentaristice similare) forţă de sugestie.
Ceea ce, în fond, nu înseamnă altceva, decât tot o declaraţie de război făcută locului comun.
