Vorbind de imaginea unui film, ne referim desigur la viziunea unui film. Când nu există această viziune, cronica imaginii are a se ocupa numai de tehnică şi aceasta aparţine operatorului. Viziunea aparţine însă regizorului, operatorului şi scenografului.
La invitaţia redacţiei, care doreşte să susţină începând din acest număr o cronică permanentă a diferitelor „compartimente” de creaţie ale filmului, am căutat această viziune în
Dragoste lungă de-o seară, ultima producţie a studiourilor noastre.
Repetatele unghiuri voit expresive (raccourci-ul exagerat de sus, ridicările de macara), detaliile neaşteptate, transfocarea violentă alături de o mişcare de aparat vădit gândită a menaja (nu a accentua, subliniez) jocul actorilor, dând repetate compoziţii tradiţionale unite prin mişcări de aparat adesea care nu sunt necesare dramaturgic, unghiuri căutat expresive alături de unghiuri neutre, un montaj fără mesaj, totul duce la concluzia unei concepţii eclectice despre arta filmului, singura viziune regizorală fiind cea a dramaturgiei, susţinută de jocul actoricesc bine lucrat, puţin tributar teatrului, teatru de altfel de bună calitate. Filmul dă adesea senzaţia unui teatru filmat. Aceasta nu înseamnă că regizorul nu are uneori pe acest teren virtuozităţi de manevrare actoricească, că nu denotă inspiraţie şi gust deosebit în alegerea decorului şi a tipologiei, a costumelor, reuşind să transmită imaginea satului contemporan.
În atare situaţie, când viziunea filmică e tributară teatrului, cronica imaginii se va centra asupra operatorului, acesta susţinând, când alături de regizor, când singur, partitura vizuală. Tehnica sa este excelentă şi în locurile unde a avut posibilităţi să se desfăşoare (misanscena bine condusă, cu planuri de joc în perspectivă, cu prim planuri numeroase, cu decoruri bine alese şi construite redând poezia autenticităţii), el are virtuozităţi de artist. Vom trece cu vederea cadrele de exterior de vară toridă filmate pe uliţa satului parcă în grabă şi neinspirat. De asemenea, câteva portrete ale
Silviei Popovici, la care punerea în cadru păcătuieşte faţă de necesităţile fotogenice ale actriţei.
Vom releva imagini a căror frumuseţe ne urmăreşte. Interioare în care pătrunde lumina irizată de afară, dând farmec simplităţii decorului. ţărănesc, în care tonurile de negru şi alb se desenează ca puncte centrale armonice ale jocului de umbre şi lumini difuze ce fac din imagini o dantelă de semitonuri temeinic şi inspirat gândite. Stăpânind perfect tehnica expunerii, caracterul imaginii e unitar, atât de la cadru la cadru, cât şi în mişcarea de aparat. El se menţine şi atunci când aparatul se opreşte pe un portret dantelat în umbre delicat dirijate şi atunci când e în plan general.
Portretele sunt deosebit de frumoase. Rar beneficiază actorii de asemenea portrete în care sunt liberi în mişcare şi totuşi atât de plastic desenaţi, cu chipuri realmente cinematografice, cum au
Graţiela Albini,
Ilinca Tomoroveanu,
Octavian Cotescu...
Deosebit de frumoase sunt secvenţele „vizita preşedintelui la surorile Precup” (care şi regizoral este bine şi filmic gândită) şi întâlnirea între preşedinte şi sora cea mare la crescătoria de păsări. Aci elementele plastice ale decorului şi lumina joacă într-o concordanţă perfectă, creând din elemente simple poezie şi veridic. Şi aci decupajul regizoral a oferit un bun prilej de creaţie operatoricească.
De asemenea se reţine peisajul luncii în asfinţit cu imaginea întâlnirii celor doi tineri, care sădeşte în spectator nostalgia frumuseţii rustice.
Este neîndoios că la calităţile filmului, talentul operatorului contribuie cu o viziune plastică care, chiar dacă nu izbuteşte să fie unitară, e totuşi evidentă.
Nu putem încheia fără a accentua din nou că adevărata artă cinematografică apare acolo unde viziunea filmică e opera colaborării între regizor şi operator, aşa cum o dovedesc şi cele mai inspirate secvenţe din
Dragoste lungă de-o seară. Numai tributul plătit altor arte, eclectismul, graba în rezolvări, au făcut ca imaginea acestui film să nu transmită o viziune ci doar frumuseţi alternante cu erori şi inconsecvenţe.
