REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



„Tensiune înaltă la Bechet” - cronică de film


     lată-l din nou pe Mirel Ilieşiu, acest vechi şi virtuos documentarist, încercând să pătrundă cu aparatul de filmat dincolo de amănuntele — spectaculoase sau nu — ale muncii, desfăşurate în cele mai diferite condiţii şi situaţii, pentru a percepe, în spatele gesturilor — semnificaţiile, dincolo de grimase — gândurile, stările de sentiment; surprinzând cu exactitate numitorul lor comun, care le înnobilează şi le acordă valoare umană — pasiunea, bucuria creaţiei.
Căci această pasiune condiţionează mişcările complicate şi temerare ale montorilor care înalţă, la peste 100 de metri de pământ, geometria savantă a schelei de înaltă tensiune de la Bechet; aceeaşi pasiune care pulsa sub măştile încordate ale oamenilor dintr-un mai vechi film al regizorului, Oameni la înălţime, aceeaşi pasiune ce transpare ca un lait motiv în foarte multe din filmele semnate de Mirel Ilieşiu.
     Şi dacă Tensiune înaltă la Bechet ar fi fost concentrat numai pe relevarea acestui argument, atunci poate că tensiunea din titlu ar fi devenit şi calitatea principală a filmului, care ar fi fost, din nou poate, o peliculă−poem de o forţă neobişnuită. Pentru că există o primă parte a acestui film ce depăşeşte valoarea unei simple promisiuni; un montaj scurt, tăios, alătură imagini ale montorilor−alpinişti (oare câţi dintre ei au escaladat vreodată un colţ de stâncă?) de cadre (obţinute prin transfocări violente, făcute de la aceleaşi ameţitoare înălţimi) ale unor grupuri de privitori, probabil colegi ai celor „de sus”, ce urmăresc cu emoţie şi încordare munca pe care ceilalţi o fac cu o naturaleţe desăvârşită. Aceste alăturări şocante, contrastante prin toate detaliile lor (sus, unde se lucrează greu şi primejdios — calm, iar jos, unde nu se poate întâmpla nimic — nervozitate evidentă, abia stăpânită), se fac într-un ritm sufocant, aproape; pelicula, în aceste momente este vie, palpitantă ca un roman de aventuri. Sunt pagini de un autentic suspense, de un dramatism incontestabil, şi totuşi fără cavalcade sau focuri de revolver!
     Această suită de secvenţe de „înaltă tensiune” este însă completată de foarte multe cadre neutre, spectaculoase poate ca unghiulaţie, ca încadratură, ca picturalitate (schela filmată din nenumărate poziţii, întreagă sau pe porţiuni, normal sau în diagonală, în lumină directă sau în contre-jour etc.), dar cât se poate de statice şi inexpresive, pe lângă iureşul de până atunci. Doar muzica mai continuă să pară prevestitoare de noi încleştări, dar acestea nu se mai produc. Virtuozităţi operatoriceşti? Da, desigur (dar asta este aproape o banalitate, în fiecare film de la „Sahia” există cel puţin un element de virtuozitate operatoricească), însă inutile, un foc de artificii aprinse într-o zi de miercuri, la ora unu, în plin soare. Felicitări mai multe şi mai răspicate i se cuvin lui W. Goldgraber pentru acele planuri de transfocator...
     Din toate aceste motive, Tensiune înaltă la Bechet este o construcţie neterminată, sau neterminată la timp. Fundaţia este solidă, schelăria robustă şi pretenţioasă, racordurile au fost făcute, însă pe undeva se mai scurge o parte din energie; indicatoarele indică scădere de tensiune...
(Cinema nr. 8, august 1967)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, dinu kivu, film documentar, mirel iliesiu, tensiune inalta la bechet

Opinii: