REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Coerenţa unui discurs artistic


Retrospectivă Tatos
     La un an de la dispariţia regizorului Alexandru Tatos, Centrul Naţional al Cinematografiei şi Uniunea Cineaştilor au avut inspirata iniţiativă de a prezenta o retrospectiva omagială la Sala Studio din Capitală. Între 29 ianuarie şi 3 februarie au avut loc proiecţii cu câteva din titlurile de referinţă ale regretatului regizor. Astfel, Mere roşii, Duios Anastasia trecea, Secvenţe, Fructe de pădure, Întunecare şi Secretul armei secrete au fost prezentate de critici şi creatori cinernatografici: Cristina Corciovescu, Stere Gulea, Manuela Cernat, Victor Rebengiuc, Călin Căliman şi Paul Silvestru, în prezenţa unor colaboratori apropiaţi ai regizorului (operatorii Florin Mihăilescu, Călin Ghibu, Vivi Drăgan Vasile şi actorii Mircea Diaconu, Anda Onesa, Emilia Dobrin, Manuela Hărabor, Cornel Mihalache ) care au răspuns întrebărilor din sală. Cam 200−250 de spectatori în medie, la proiecţia de la 19:30 au urmărit şi au discutat cu cineaştii, filmele talentatului regizor dispărut în plină forţă creatoare.
 
     Pentru Alexandru Tatos cinematograful n-a fost o aventură, ca pentru alţi regizori de teatru. A fost o pasiune lentă şi definitivă, o tatonare fructuoasă a diferitelor tipuri de naraţiune filmică (clasică ori discontinuu−moderna), în varii formule, dar de fiecare dată adecvate demersului. O surprinzătoare diversitate — comedia dramatică (Mere roşii), dramă psihologică clasică (Duios Anastasia trecea) ori modernă (Fructe de pădure), frescă ori satiră socială (Întunecare, Casa dintre câmpuri), fantezie burlesc−parodică (Secretul armei secrete) sau meditaţie asupra posibilităţilor artei (Secvenţe) prin care Tatos şi-a construit în parte şi pe ansamblu, un discurs coerent, metodic, unitar. Cineastul impune de la început un stil aparte în peisajul nostru, un realism profund şi subtil, în esenţă şi formă, realism complex şi nuanţat, analitic, tinzând spre marile şcoli franceze ori italiene.
     Un creator conştient de răspunderea estetică şi civică a operei, de posibilităţile dar şi de limitele artei cinematografice. Lucid, Tatos îşi ia prea în serios profesia pentru a nu şi-o ironiza din când în când, punând-o în discuţie cu nelinişte şi umor amar, ca în Secvenţe, ori distanţându-se şi demontându-i, spiritual, gadgeturile, năstruşniciile tehnice ca şi poncifele comediei comerciale (Secretul...).
     Pe unii i-a surprins ultima sa realizare, explozia de vervă şi fantezie, cu glorioase tradiţii în commedia dell'arte şi în gagul cu inteligentă deschidere spre burlescul de tip intelectual cu „citate” din Woody Allen sau Mel Brooks. Privită acum, retrospectiv, întreaga filmografie−Tatos (nu prea întinsă, din nefericire) anunţa, pregătea, exersa acest banefic filon comic cu inspirate variaţii. Una din ele: ironia subtilă profesată de medicul lui Mircea Diaconu, — prea onest, deci vulnerabil, într-o lume atât de coruptă — ca şi alt personaj, pandant feminin, psiholoaga distrat−pedantă (Carmen Galin). Şi într-un alt gen, cel satiric, comic sarcastic, „rău” în pictarea unor medii de periferie cu pretenţii (nunta din Fructe... ori cea din Rătăcire) realizează portrete antologice, cum e cel al fotografei interpretată de Mariana Mihuţ sau „ober”-rul aceluiaşi admirabil Diaconu (Secvenţe). Dar chiar şi în vaste tablouri sociale sumbre, dramatice — cum au fost Duios Anastasia..., Întunecare — vina caricatural−parodică a regizorului−adaptator izbucneşte în forţă. Amintesc doar secvenţele beţiei de la crâşma satului, cu fauna ei primitivă, ori istericul „party” bucureştean din ajunul războiului, vârtej grotesec de măşti moderne, din care ar vrea să iasă, dar prea târziu, ziaristul lui Cezar Petrescu (ce nuanţare a neputinţei personajului dezvoltă jocul lui lon Caramitru!). O tipologie realistă, diversă, originală, la limita grotescului cu dramaticul, vizând absurdul existenţei, în formele sale cele mai surprinzătoare, aduce cinematografului românesc acest delicat şi tenace, regretat artist contemporan, tandru−înţelegător şi totodată caustic−necruţător cu metehnele mai noi sau mai vechi ale speciei. 
 
(Noul Cinema nr. 3/1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alexandru tatos, alice manoiu, bio-filmografie, portret

Opinii: