Alergici cum suntem la maniheism — şi pe bună dreptate dupa atâţia ani de „dacă nu sunteţi cu noi, sunteţi împotriva noastră” — versiunea cinematografiată de
Nicolae Mărgineanu a romanului „Feţele tăcerii” al lui
Augustin Buzura — autor fundamental în descompunerea resorturilor dictaturii comuniste şi a consecinţelor acestora —
Undeva în Est vine la un ceas nepotrivit la întâlnirea cu publicul de la noi. Să ne imaginăm însă o clipă imposibilul realizarea şi prezentarea filmului înainte de decembrie 1989 (Buzura a îndrăznit de altfel să propună scenariul, aşa cum este el astăzi, fostelor Case de filme, în 1983). Este evident că publicul ar fi făcut atunci coadă să privească şi să asculte tragicele confesiuni ale „feţelor tăcerii” din dramaticul proces al colectivizării forţate din anii '50, scenariul invitând la un stil direct şi nu doar la aluzii „subversive”. Acum, când adevărurile se lasă rostite liber, încărcătura acestui memento se dovedeşte a avea un impact redus pentru spectatorii noştri.
Totuşi, în stângismul său „pe dos”,
Undeva în Est (primele 15−20 de minute nu fac o bună pregătire discursului politic şi nici dramelor omeneşti ce urmează) întâlneşte — poate să pară paradoxal acum când comunismul ca sistem politic s-a prăbuşit un curent prezent în filmul occidental. În Occident cred că filmul lui Mărgineanu şi Buzura şi-ar putea afla în festivaluri un public mult mai receptiv decât s-a dovedit a fi cel de la noi.
Am să vă dau un singur exemplu de „modă” maniheistă în filmul politic de azi, anume
Lista neagră, evocând nu mai puţin maniheista perioadă a Vânătorii de vrăjitoare din anii maccarthysmului în Statele Unite.
Lista neagră a fost realizat de pe poziţii de stânga în 1990, la Hollywood, de către Irwin Winkler, producător celebru (deţinător în această calitate a 10 premii Oscar) care acum, la 63 de ani, a ales să debuteze în regie pe această temă încă acută, asigurându-şi şi participarea extraordinară, în rolul principal, a lui Robert De Niro. Filmul a făcut parte din selecţia oficială a Festivalului de la Cannes din acest mai, iar la Paris rula cu mare coadă la casă.
Remarcăm, o data în plus, că popularitatea unui film nu e determinată exclusiv de calităţile sale, ci şi de ceasul oportun al întâlnirii cu publicul. Cred că spectatorii vor redescoperi
Undeva în Est, nu după mult timp. Filmul o merită.