Dezbaterile revistei Cinema. Animația noastră la ora maximei exigențe
O realitate este faptul că filmul satiric de animație, obiectul discuției la care l-am invitat pe Nell Cobar distins la Montreal cu Oscarul caricaturii mondiale, autor multipremiat la Veneția, Gijon, Moscova, Teheran pentru serialul „Mihaela”, bucură de o foarte bună primire la public. în cinematografe, la festivaluri, la gale, adeziunea publicului, chiar setea lui pentru filmele satirice este o evidență. Știm cu toții, publicul iubește umorul, satira. Îl place să râdă. E in firea omului. Această constatare este împărtășită și de colegii dumneavoastră de la „Animafilm”?
În privința creatorilor de film, răspunsul este categoric: „Da”. Aproape nu exista regizor care să nu fi abordat și genul satiric în animație. Firește, fiecare și-a tăiat felia de tort care i-a convenit: de la cel de ciocolată, adică mai cu dulceață, până la cei de lămâie, cu iz amărui.
Mai concret, v-am ruga...
Vreți nume? Poftim nume:
Gopo,
Matty,
Liviu Ghigorț,
Olimp Vărășteanu,
Victor Antonescu,
Virgil Mocanu,
Dinu Șerbăscu,
Zeno Bogdănescu,
Zaharia Buzea, Marcel Mihai, Adela Crăciunoiu, Cristian Marcu și sunt sigur că nu i-am numit pe toți. Oricum, am cuprins aici vreo trei generații. Au fost reușite certe, au apărut chiar și filme de excepție, cucerind o reputație internațională.
Totuși...
Toate sunt bune si frumoase, dar există și un „totuși”! La marile festivaluri nu ne năpădesc premii importante.
Se obțin și premii. E adevărat, producții de vârf, de excepție, capabile să înfrunte o concurență de elită internațională, apar mai greu, dar apar. Cred însă că producția medie — și asta este un determinant important pentru nivelul unei producții — e bună.
Știu. Filmele noastre de animație sunt cumpărate în mari cantități pe piața internațională și asta înseamnă că suntem competitivi și apreciați.
Aș dori să dau un exemplu. Cunoașteți, desigur, studiourile Hanna și Barbera care produc serialul
Tom și Jerry,
Popeye,
Aventuri în epoca de piatră, etc. Unul din conducătorii studioului, domnul Hanna mi-a arătat în biroul lui câteva casete video cu filme românești de animație satirica, pe care le păstrează pentru valoarea lor. De altfel, televiziunea americană programează cu regularitate animație românească. Sigur, am putea fi încă mai competitivi, nu facem destul, nici noi, cer care realizam filmele.
E prea complicat?
Numai prostia e la îndemână, toate celelalte sunt foarte complicate. În satiră, foarte importantă e „miza”. Adică ce pui în joc. Obiectivul. Cred că ne oprim, deseori, la minor. Gen: „Nu călcați pe iarbă”. Se poate acoperi tema asta, și chiar mai eficient.
Atunci, de ce vă opriți la ,,Nu călcați pe iarbă”?
Din timiditate.
Nu păreți un timid.
Timiditate înseamnă adesea prudență exagerată.
Și atunci?
Atunci îmi zic: cu „Nu călcați pe iarbă”, voi avea adeziunea tuturor.
Și cum rămâne cu publicul, cu spectatorii?
Nu știm, n-avem cum să știm unde și când se prezintă filmele noastre. Și, practic, îți vezi filmul, cu adevărat, numai în contact cu publicul, într-o sala de cinematograf. Degeaba l-ai rulat înainte și înapoi de zeci de ori la masa de montaj, în studioul de sunet. În mica sală de vizionare. Cu adevărat vezi filmul, pentru prima oara, numai în fața publicului. Atunci îți vei da seama de valoarea lui. Cât o are și dacă o are. Reacția publicului este adevărata notă: ai promovat, te-ai strecurat, sau ai rămas repetent.
Ce pondere are filmul satiric în producția studioului?
După părerea mea prea mica față de eficiența, popularitatea genului și posibilitățile realizatorului.
Și ce ar trebui făcut?
Să avem mai multă încredere. În capacitatea de a discerne, de a înțelege a publicului, în talentul și înțelegerea realizatorilor. E nevoie de mai multa dragoste.
De dragoste?
Neapărat. Fiindcă în dragoste contează mai puțin declarații și intenții. Nu exista decât dovezile de dragoste.
