Dezbaterile revistei Cinema. Animația noastră la ora maximei exigențe
Cannes... Palme d'Or pentru Omulețul lui Gopo, început de drum strălucit pentru animația românească. A urmat Festivalul de la Mamaia unde animatorii s-au confruntat la ei acasă cu marile valori ale celei de a opta arte de pretutindeni. Succesele au continuat prin distincții importante obținute la alte competiții de anvergură. Cum e dusă mai departe aceasta tradiție glorioasă? O privire asupra producțiilor studioului „Animafilm” în ultimii patru ani, a ecoului peste hotare, Ia târguri și festivaluri, ne oferă date instructive despre competența profesională, cultura plastică a cineaștilor, despre orizontul spiritual al filmelor noastre de animație. În parte, și datorită solicitărilor unor difuzori din țări cu școli puternice de animație, seriatul și lungmetrajul ocupă un loc privilegiat. În topul preferințelor publicului din străinătate se situează serialul
Cei trei mușchetari în regia lui
Victor Antonescu, un maestru al animației clasice. Aceasta prelucrare liberă după romanul omonim al lui Dumas, în care rolurile cunoscutelor personaje au fost preluate de motani și șoricei, se vizionează pe canale de televiziune și pe marile ecrane din Statele Unite Marea Britanie, Canada, U.R.S.S., Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Egipt, Irak, Liban, Libia și altele. Patru din cete mai izbutite episoade au fost selecționate la festivalurile de la Moscova, Chicago, Berlinul de Vest, Teheran. De popularitate se bucura și aventurile încercaților marinari căutători de comori misterioase din
Cine râde la urmă de Ion Manea, Lucian Profirescu și
Artin Badea. De asemenea, palpitantele înfruntări cosmice din lungmetrajul de science-fiction
Misiunea spațială Delta de
Călin Cazan și Mircea Toia. Din ciclurile mai vechi continuă să suscite interesul
Dixy și Doby și
Detectivul amator, fermecătoare replici parodice la filmele western și polițiste. Faptul se datorează măiestriei artistice a realizatorilor, pionieri ai animației românești, regizorii
Olimp Vărășteanu,
Florin Angelescu, Adrian Nicolau. Au audiența la mici spectatori de pe alte meridiane și peripețiile pline de suspans din
Aventuri submarine realizate de
Laurențiu Sîrbu, Victor Antonescu,
Virgil Mocanu, ca și întâmplările vesele ale eroinei lui
Nell Cobar,
Mihaela. Simpaticii eroi, Bălănel și Miaunet au fost cunoscuți de curând și de copii din Japonia, iar seriale mai noi ca
Temerarii de la scara doi în regia lui
Marian Mihail,
Zaharia Buzea, Ana Maria Buzea, Artin Badea:
Trei prieteni de Laurențiu Sîrbu și
Vreau să știu au fost difuzate de rețele de televiziune din țările socialiste și din Italia. De multe ori serialul se apropie de exigențele filmului de autor.
Homo faber de
Ion Popescu Gopo (premiul II la Festivalul de scurtmetraj de la Bilbao-Spania), este o incursiune plină de haz în istoria creării uneltelor și a celorlalte obiecte de care ne folosim în viața de zi cu zi. Luându-l ca ghid pe faimosul omuleț, regizorul apelează la tehnici originale în care desenul animat este îmbinat cu imagini reale — fotografii și filmare cu actori. O lecție inteligentă, cuceritoare prin vervă, remarcabilă plastic, ne propune
Virgil Mocanu în
Minunata lume a scrisului, încununată cu Premiul pentru cel mai bun film didactic la Festivalul internațional al filmului de animație de la Espinho — Portugalia. Situarea producției în context internațional, criteriile de apreciere ale specialiștilor, difuzorilor și producătorilor străini oferă subiecte de meditație pentru viitor, cineaștilor noștri. Credem că momentul actual este propice privirii în urmă și autoanalizei. A ordonării experienței acumulate spre un efort de adâncire a reușitelor. Se bucură de audiență în lume povestirile de tip saga, pline de suspans, desfășurate în spații exotice. Se caută animația dinamică, concentrarea unui număr mare de gaguri pe unitatea de timp, dialogurile spirituale, sursa de umor și suport pentru coerența acțiunii.
Filmul de autor este cel mai complet mijloc de experimentare a unor modalități de expresie novatoare. Prin grafica elaborată, deschiderea spre metaforă, cu filmul de autor pătrundem într-un spațiu spiritual al unei culturi naționale. Remarcarea acestor pelicule, premierea lor la diverse confruntări internaționale, reprezintă o carte de vizita pentru o cinematografie, o fac competitivă. Deși activitatea creatorilor de la „Animafilm” s-a concentrat în ultimul timp pe seriale și lungmetraje, s-au realizat și câteva unicate artistice care au trezit interesul juriilor internaționale. Căutările lui Ion Popescu Gopo din filmele experimentale cu
E pur si muove,
Cadru cu cadru,
Animagicfilm de expresivitatea în animație a diferitelor tehnici și procedee din artele plastice, s-au materializat în două poeme cinematografice.
Tu (Premiul II, Dragonul de argint la Festivalul de scurtmetraj Cracovia și Diploma de merit la Tampere Finlanda) — elogiu sensibil al misterului feminității, ca și
Ucenicul vrăjitor (Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul filmului pentru copii și tineret de la Giffoni Valle Piano-Italia), devin demonstrația sugestive a magiei unei arte — animația. Laurențiu Sîrbu se impune în continuare ca un inspirat tălmăcitor al literaturii. „Filmul sau,
Puiul (Premiul II la Festivalul filmului pentru copii de la Chicago) la 15 ani de la premieră, surprinde prin prospețime, impresionând prin spectacolul cromatic exploziv ce traduce emoționant drama necuvântătoarelor din povestea lui Brătescu-Voinești, în programele de concurs și informare de la Zagreb, Toronto, Los Angeles, Espinho, Odensee, Chicago, figurează două călătorii lirice în universul copilăriei în
Anotimpul fericit de
Olimp Vărășteanu și
Baladă pentru o mărgică albastră de
Luminița Cazacu (mențiune specială a juriului pentru plastică și poezia expresiei la Tomar—Portugalia) fantezia celor mici modifică realitatea, visul metamorfozează lumea. Stilul grafic personal al
Lianei Petruțiu și al lui
Ion Truică i-am regăsit în câteva pelicule selecționate la Oberhausen, Annecy, Leipzig, Gijon, Odensee, Stuttgart, Espinho.
A fost odată un clovn și
Cartea cu guturai sunt metafore ale copilăriei. În film ca și în ilustrația de carte, sau pictură Liana Petruțiu este o poetă a liniei și culorii, în zugrăvirea acestei vârste. Grația și originalitatea formelor plastice imaginate, dincolo de care palpită o melancolie reflexivă, compun o atmosfera insolita onirică. Plastica rafinată a lui Ion Truică, susținută admirabil de acordurile originale ala muzicii lui Călin Ioachimescu, reliefează expresiv momentele istorice tragice din
Hiroshima, și
Pârjolul, evocare a răscoalei de 1907. Se remarcă tratarea tensionată în desenul stilizat, sobru și laconic, în jocul compozițional sever. De un larg ecou la festivaluri s-a bucurat și
Ascensiunea de Virgil Mocanu, epitaf închinat deschizătorilor de drumuri, celor care optează pentru calea dreaptă în viață, asumându-și toate riscurile. Expresiile vizuale, de o frumusețe aspră, datorate graficienei Doina Botez invită la meditație asupra atitudinii eroului. Forma descrie un complicat arabesc psihologic, încercând să surprindă mișcarea vieții interioare în momentele de seninătate, de revolta, de renunțare, de elan. O experiență demnă de semnalat este și colaborarea lui
Adrian Petringenaru cu criticul american David Erlich. Plecând de la scenariul acestuia, regizorul compune în
Perpetua renaștere, un frumos eseu cineplastic despre viața formelor.
Rezonanța internațională a unor pelicule ajutat și la impunerea unei noi generații de regizori.
Zeno Bogdănescu,
Radu Igaszag,
Constantin Păun, Marcel Mihai,
Călin Giurgiu, Dinu Petrescu,
Olimpiu Bandalac, Lucian Profirescu și alții aduc un suflu proaspăt, conferă încredere în viitorul filmului de animație românesc. Fapt relevabil, debutul lor în filmul de autor a reținut atenția specialiștilor la Zagreb, Annecy, Varna, Leipzig, Montreal, Chicago, Bilbao, Stuttgart Radu Igaszag figurează alături de maeștri Bozzetto Rofusz în palmaresul Festivalului Internațional de la Hiroshima, fiind distins cu Premiul II pentru
Fotografii de familie de un juriu al cărui președinte a fost Raoul Servais. Tânărul regizor imaginează un tragic ritual al generațiilor. Imaginea omului, perpetuă și strania sa trecere în neființă, este păstrată doar de fotografie, simbolizând iluzia abolirii timpului, dorința secretă de a rezista în fața vremii.
Casa și
Balada de Zeno Bogdănescu sunt printre cele mai solicitate pelicule la reuniuni internaționale.
Casa a intrat în concurs și la prestigioasele și severele festivaluri de animație de la Zagreb și Annecy. În film, asistăm Ia destrămarea unui univers uman și Ia clădirea altuia. Detaliile care dizolvă și recompun viața vechii case părăsite, punctate sonor, strălucitor de muzica lui Octav Nemescu, tulbura tocmai prin ceea ce lasă nespus. În
Pompele lui Olimpiu Bandalac ciclurile vieții se scurg, martoră fiind pompa care le dăruise oamenilor apa cea de toate zilele. Trecutul irupe în prezent și-l recreează pe noi dimensiuni, pe noi temeiuri, spre alte perspective. În
Timpul, Constantin Păun încearcă o inventariere amplă a umanului de la procesele petrecute în conștiința până la evenimentele care angrenează mulțimile. Pentru surprinderea acestei deveniri, a artistului și a istoriei, regizorul folosește tehnici complexe: desenul animat îmbinat cu fotografii, insert-citat de peliculă reală, peliculă prelucrată, animație cu actori. Metafora plastica din
A fi de Marcel Mihai este un poem al miracolului vieții. Ivirea unei flori în lumină capătă proporții cosmice. În
Vijelia de Dinu Petrescu prietenia dintre un mânz, curiozitatea, uimirea, spaima celor doi în fața naturii dezlănțuite, devine o parabolă a misterului cunoașterii. Harul deosebit pentru animație al tânărului Călin Giurgiu se desfășoară cu aceeași dezinvoltură pe dimensiunea poetică și pe cea umoristică. În fabula din
Furnica, după Emil Gîrleanu, emoționează eleganța lirică, minuția de bijutier cu care regizorul descrie trăirile micii vietăți. Filmul satiric a figurat și el la manifestări internaționale, reprezentat de creațiile unor clasici ai animației, experimentații Nell Cobar, Olimp Vărășteanu, Adrian Nicolau. Evidențiem și câteva prezențe noi care au revigorat în anii din urmă acest gen la noi.
Salt-mortal,
Festivitatea de premiere de
Dinu Șerbescu,
Pierde-vară de Călin Giurgiu,
Oul de Marcel Mihai,
Mozaic 5 de Lucian Profirescu și Grigore Traian Pop, s-au distins prin animația dinamică gagul spumos, simplitatea compozițională, spontaneitatea cuceritoare a situațiilor comice, ironia, uneori amară, cu care sunt amendate tarele de comportament în relațiile cu semenii. Interesul cineaștilor străini pentru filmele de autor românești sunt o dovadă că ele sunt, în general, în consonanță cu experiențele cele mai interesante pe plan mondial, creatorii noștri demonstrând siguranța profesională, imaginație, inventivitate. Faptul pledează neîndoios pentru încurajarea în continuare a acestor pelicule. De asemenea abordarea cu mai mult curaj a ternelor esențiale, a ideilor mari care frământă lumea astăzi, paralel cu adecvarea mijloacelor de expresie, evitând capcanele calofiliei și al jocului gratuit al formelor ar putea impune mai energic afirmarea animației românești pe meridiane și paralele.
În prezentarea ecourilor internaționale, asta s-ar putea prelungi. Exemplele alese ni se par însă reprezentative pentru disponibilitățile, talentul, tendințele de înnoire plastică, ale animatorilor noștri, ele definind în același timp personalitatea unei cinematografii.
