REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Elisabeta Bostan: prin… Telefon


     Am întâlnit echipa filmului Telefonul condusă de regizoarea Elisabeta Bostan, pe șoseaua București-Târgoviște. Printre copacii golași, la căderea nopții, au început să strălucească reflectoarele. „Nu-mi place să vorbesc despre un lucru înainte să fie gata. Nu din superstiție, doar dintr-o obișnuință care ține... de o viață.” îmi spune Elisabeta Bostan.
     Autorul scenariului original, un vechi și fidel colaborator al regizoarei, operatorul lon Marinescu, se află în postura inedită a debutantului: „La o primă lectură Telefonul pare o poveste simplă și fără probleme deosebite. Mi-a dat însă mare bătaie de cap înainte de Revoluție. Subiectul, personajele, nu erau conforme, nu se potriveau, nu reprezentau, nu defineau... Explicații, argumente, cu duiumul. Probabil se accepta cu greu ideea unei realități neconforme cu șablonul, ponciful, schema. Cum am început să scriu scenariul? Dintr-o întâmplare. Ploua torențial într-o sâmbătă seara și a sunat telefonul. Greșeală. O dată, de două ori. De mai multe ori. Pe nesimțite, conversația s-a înfiripat. Mi-am pus întrebarea: dacă nu eram căsătorit, dacă ieșeam din casă s-o cunosc pe... necunoscută? Imaginația „m-a împins” către birou. Un top de hârtie și dintr-o suflare am așternut o poveste lirică și comică în același timp. Mă amuza și „formula” în care intrasem: scenarist și operator este o combinație care nu se întâlnește prea des. În general, regizorul „trage” firele principale ale scenariului în direcția dorită de el. Scenaristul se ține deoparte. Cu Telefonul de la varianta inițială nu s-au operat „mari devieri”. Din momentul primului tur de manivelă, am trecut în spatele camerei de luat vederi, asumându-mi numai calitatea de operator. Întreaga responsabilitate, „cele bune și cele rele”, le-a preluat regizoarea.”
     Strânși umăr lângă umăr, pe canapeaua din spate a unui Ford galben model 1925, Carmen Galin și Mircea Diaconu repetă replicile. Îi rog să vorbească despre personajele lor. „Femeia de la telefonul public, mărturisește Carmen Galin, este o apariție misterioasă și puțin ciudată. Are în posesie „un hârb” cu care participă la Raliul Castanilor, rezervat mașinilor de epocă și... seamănă cu Mona din „Steaua fără nume” a lui Mihail Sebastian. Nu se știe de unde vine și încotro se îndreaptă. E un personaj dintr-un „film-de-cinema” ca în vremurile bune, când lumea căuta și găsea pe pânză întâmplări pline de sensibilitate, duioșie și umor. M-am gândit că se diferențiază, din punct de vedere sentimental, de numeroasele roluri de aceeași factură interpretate până acum. Scenaristul l-a scris cu gândul la mine”. Mircea Diaconu ne spune: „Cine este Radu? Un bleg. A ajuns la 40 de ani fără să înțeleagă măcar ce binefacere e femeia”. Nu rezist tentației de a-I întreba dacă acum înțelege... „Astă-seară în nici un caz. Toată „nenorocirea” lui debutează cu un week-end pe care și-l pregătise plăcut, dar comite gafa de a sări în ajutorul unei fete aflată la ananghie și din acest moment, viața lui se umple cu întâmplări și necazuri. Mai ales necazuri.”
       Secvența 11, turnat 1, scrie pe clachetă secretara de platou, Grigorița Rogobete: „Vă rugăm, poftiți la cadru”.
     Un val potopește șoseaua. Plouă, din copaci se desprind frunze, bate vântul... dinspre mașina de vânt. Adăpostiți sub glugi de plastic transparent, membrii echipei s-au strâns în jurul Arriflex-ului. Regizoarea Elisabeta Bostan deschide o minusculă umbrelă roșie și comandă: „Motor!”. Brusc, ploaia revărsată din cele două mașini portocalii pe care scrie „Păstrați curățenia orașului” își întețește puterea. S-a filmat până aproape de miezul nopții. A doua zi, pe platou erau prezenți și alți interpreți: Constantin Diplan, Rodica Mandache, Magda Catone, George Motoi, Cezara Dafinescu, Dinu Manolache și regizorul Geo Saizescu.
 
(Noul Cinema nr. 1/1991)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: elisabeta bostan, ileana pernes danalache, pe platouri, telefonul

Opinii: