REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​Cărăuși, dar și constructori


Vorbirea noastră cea din toate filmele
     Uneori senzația că ele, cuvintele, se simt bine pe ecran, că și noi, la rândul nostru, ne simțim bine în preajma lor, are o sursă precisă. Ea înseamnă nu numai știința de a le alege, de a le potrivi, ci puterea de a le pune la treabă, de a le da un rost anume; arta de a face din vorbe nu simpli cărăuși ai acțiunii, ci și constructori efectivi ai ei.
     Excelentul mânuitor al cuvântului care a fost Octav Pancu-lași, autorul scenariului Tată de duminică, i-a oferit lui Mihai Constantinescu — regizor tot mai sigur pe sine — un astfel de material verbal, ale cărui virtuți, printre altele, sunt și acelea de a evoca sau de a contura o stare de lucruri doar cu ajutorul unui schimb de replici. Tandrețea «de fond» și înstrăinarea «de fapt» dintre fiu și «tatăl de duminică» — părintele plecat de acasă —se insinuează într-o suită de dialoguri ce reconstituie, cu delicatețe, bucuriile copilului — la care, înțelegem noi, cândva participase și tatăl — sau mici obiceiuri de familie, ale unei familii pe care spectatorul nu a întâlnit-o niciodată în plenul ei: «Îți mai place să tragi la țintă?» — întreabă tatăl. «Am tras în lună... Uite așa se balansa... Am tras și am nimerit. Crezi?» «Cum să nu te cred!  Oprește-ți banii... Mai trage de nouă ori! Dar numai în lună. Și numai când e în balans.»
     Odată atras cu subtilitate pe panta duioșiei, tatăl este «atacat» cu încă un argument în aparență nesemnificativ, în realitate, cum spuneam, în stare să evoce o atmosferă familială: «Tăticule, mama a făcut șnițele...» Răspunsul pare a face parte dintr-un joc cu convenții secrete: «Și cremă de zahăr ars?» «Da. E duminică. Nu vii să mănânci cu noi?»
     Nu numai situațiile pot fi construite abil doar cu ajutorul cuvintelor, ci și un personaj ca atare: soția procurorului, inginera agronom, nu apare în film, nu știm ce culoare au ochii, părul ei, în schimb ne putem face o idee — și încă una precisă — despre persoana ei, dintr-o scenă savuroasă, în care replicile spirituale succedate în cascadă, comunică preocupările ei fundamentale: «Mama a sunat Vroia să-i trimiti cizmele de cauciuc. A zis că are noroi și în urechi.» «Atât a zis?» «A zis să stăm liniștiți, că la porumb face 5.200.» «Dacă face 5.200 la porumb mi-a luat o piatră de pe inimă.» «Și a mai zis că ceva nu e în regulă la sfeclă.» «Mă așteptam. Cu sfecla nu-i de joacă. Despre soia n-a pomenit nimic?» «Nu.» «Păcat! Soia mă interesa cel mai mult.»
 
(Cinema nr. 5, mai 1975)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: dialogul in filme, magda mihailescu, mihai constantinescu, tata de duminica film

Opinii: