​Candoare fără prejudecăţi

     Cronica animaţiei
     În timp ce majoritatea anima­torilor îşi mărturisesc prin filmul de autor preferinţa pen­tru reflexia cu tâlcuri grave. Laurenţiu Sîrbu rămâne cre­dincios unei teme fără pretenţii filosofice: copilăria. El nu mizează pe uşurinţa de a face să vibreze această «coardă sensibilă», ci îşi argumen­tează alegerea printr-o capacitate rară de a înţelege farmecul vârstei, candorii. Copii ca toţi copiii, eroii săi călătoresc în imaginaţie cu firescul gestului cotidian şi transformă contururile realităţii în hărţi ale unor lumi mirifice. Liniile simple şi tandre ale desenu­lui închipuie neobosit metamorfozele ză­mislite de această fantezie fără prejudecăţi. Şotronul, Fereastra şi Jocuri şi jocuri sunt câteva portrete afectuoase ale copilăriei cu basm accesibil. Ultimul film al lui Lauren­ţin Sîrbu, Balaurul care nu era ca toţi ceilalţi, decurge din aceeaşi înclinaţie tematică.
     Mai pronunţat epică, noua poveste are tonul lui «a fost odată ca niciodată». Eroul întâmplării este un balaur simpatic şi naiv care se pomeneşte într-o bună zi într-un trepidant oraş al zilelor noastre. Uluit de decorul fără castele şi Feţi-Frumoşi, prota­gonistul îşi începe periplul prin lumea gălăgioasă şi aiurită în care a nimerit. Îngro­zit de trenuri şi automobile, el constată cu stupoare că îi sperie şi el, la rându-i pe unii oameni care îi ies în cale. Balaurul-băieţan­dru mai descoperă mirat că beneficiază de nişte nedorite puteri ale răului. Nu este vor­ba numai despre flăcările pe care le scoate pe nas atunci când râde, pârjolind florile, ci mai ales de forţa sa fizică, pe care unii indivizi încearca s-o folosească împotriva semenilor, asmuţindu-I ca pe un câine. Deşi este alcătuit după toate regulile basmului, eroul nostru contrazice toate criteriile mani­heiste şi este un suflet generos care detestă violenţa. lată de ce este oripilat de primele experienţe citadine se retrage necăjit într-un parc să-şi plângă dezamăgirea. Întâl­nirea cu o fetiţă îl salvează însă de la deznă­dejde, căci ea îi descoperă aripile, deci forţa de a zbura şi firea ludică. Balaurul devine partenerul de joacă al copiilor, singurii care i-au înţeles adevărata menire. Tâlcul po­veştii este limpede. Candoarea triumfă a­supra prejudecăţilor.
     Merită evidenţiată râvna lui Laurenţiu Sîr­bu de a adapta basmul la sensibilitatea copiilor din zilele noastre, având grijă să păstreze elementele tradiţionale în formula modernă. Pledoaria pentru nevoia de mirific este susţinută de un desen cu linii pure şi delicate şi de o cromatică proaspătă şi pâlpâitoare. Migălos şi ingenios, procedeul folosit de autor merită o atenţie specială. El a desenat întregul film pe hârtie albă, colorând personajele şi elementele de de­cor cu acuarele. Transparenţa culorii şi dispunerea ei neuniformă creează senzaţia de pulsaţie, care acordă mişcării o alură fantastică. Acurateţea punerii în pagină este şi de data aceasta exemplară şi dove­deşte o dată în plus că simplitatea este de mult mai mare efect decât ornamentaţia în­cărcată. Chiar dacă este trudnic, procedeul folosit de Laurenţiu Sîrbu încurajează încercările animatorilor de a exploata căi mai puţin bătătorite. În cazul său, împrospătarea mijloacelor face casă bună cu fidelitatea tematică. Fără să se lase atras de parabola îngândurată, el are curajul sentimentelor delicate.