REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Azi ei sunt vedete… Rona Hartner


     O siluetă fragilă (1,68 m și 49 kg), păr castaniu revărsat pe umeri, mers unduios de regină a țiganilor (a locuit un timp într-un sat de romi, învățând să cânte și să danseze pe ritmurile cu parfum exotic) așa apare Rona Hartner în filmul regizorului Tony Gatlif, Gadjo Dilo/ Străinul nebun, prezentat la Festivalul de la Locarno. Ovaționat minute în șir, Străinul nebun (de fapt Gagiul diliu) a cules câteva dintre premiile cele mai râvnite la competiția cinematografică din orașul elvețian: Leopardul de argint, Premiul tinerilor, Premiul juriului ecumenic, Premiul Uniunii băncilor elvețiene și Leopardul de bronz ― Premiul de interpretare feminină pentru Rona Hartner.
     Născută la București, la 9 martie 1973, Rona Hartner a urmat cursurile școlii și liceului german iar în 1992 a fost admisă la Academia de teatru și film (clasa Olga Tudorache) pe care a absolvit-o în 1996. Pasiunea ei pentru actorie s-a împletit cu cea pentru dans și cântec. A urmat cursuri de pantomimă, a luat lecții de belcanto, jazz canto, dar și de saxofon, chitară, pian. Nu-i sunt străine nici ritmurile fierbinți ale sambei, cha-cha-ului și cele languroase ale tangoului sau îndrăcite ale dansurilor țigănești.
     Debutând în teatru pe scena Naționalului, a avut marea șansă de a juca în regia lui Andrei Șerban în „A 12-a noapte” de Wiliam Shakespeare și „Livada de vișini” de Cehov, dar și în „Opera de trei parale”, pusă în scenă de Beatrice Bleonț. De un succes deosebit s-a bucurat al ei „one woman show” cu „Porgy și Bess” de Gershwin, prezentat în deschiderea Festivalului Mediawave de la Györ − Ungaria.
     În 1994, Andrei Blaier îi încredințează rolul lui Hetty Herschowitsch din Terente. Urmează rolul unei spioane în scurt metrajul Signs in the Dune, r. Nicolas Masson (Premiul publicului la Geneva, 1996) și din nou, un rol într-un film românesc, Dublu extaz − r. Iulian Mihu, 1996 (film încă nedifuzat).
     Dar ceea ce a transformat-o într-o vedetă a fost personajul țigăncii proscrise din filmul lui Tony Gatlif. Aleasă dintr-o serie de actrițe românce după probe video, Rona Hartner și-a modelat cu migală de artizan personajul, insuflându-i forță și farmec. După Locarno, Gadjo Dilo a făcut înconjurul festivalurilor de film și de fiecare dată „a recoltat” distincții: Premiul special al Americii la Montreal, Premiul de popularitate la festivalul filmelor video de la Paris, Premiul de popularitate la festivalul de la Sao Paolo (Brazilia). A fost prezentat cu succes la Rimini, Salonic, Dublin, Vancouver, Londra...
     Rona Hartner a început anul acesta filmările la un serial teleplay, Les grands enfants, în regia lui Dennys Granier−Deferre, interpretând un rol principal, „un rol de mare forță”, cum spune ea. Este povestea unei tinere iugoslave, Natalia, care își parăsește meleagurile natale din cauza războiului și se angajează fată în casă la o familie de parizieni. Se acomodează cu viața în Occident, care o ajută să-și „detricoteze neuronii” cum spune actrița și, în final, e adoptată de familia la care lucrează după ce le salvează casa de hoți. „Un personaj tragi−comic care privește tot ceea ce se întâmplă în jurul ei cu o detașare aproape hazlie” ― își caracterizează tot ea, personajul. Se află de asemenea în fază avansată cu un rol într-un alt film, alături de partenerul ei din Gadjo Dilo, Romain Duris. De astădată, va trebui să-și sacrifice frumoasa podoabă capilară, dar cum spunea Rona: „Asta e meseria!”
     Rona Hartner dăruiește de fiecare dată personajelor interpretate de ea câte o fărâmă din propria ființă: gingășie, iubire, înțelegere și mai ales pasiune, pentru că așa cum își intitula o poezie de adolescență, „totul e RELATIV!”
 
 
(Noul Cinema nr. 2/1998)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: doina stanescu, portret, rona hartner

Opinii: