Alexandru Solomon a început alaltăieri montajul noului său documentar, Război pe calea undelor, în care se ocupă de postul de radio Europa Liberă. Cineastul spune că nu îl interesează să facă istoria postului. „Nu m-a interesat, în parte pentru că istoria lui e lungă. A început în 1950 și a trecut prin diverse faze, de la faza de război rece inițial până la cea din anii lui Ceaușescu.” Alexandru Solomon se arată mai degrabă interesat de alte lucruri. De pildă, de felul în care postul finanțat de americani a devenit pentru români un post național. „Europa Liberă era un post de radio străin, bazat la München, condus de americani și cu angajați emigranți români, cehi, polonezi, care a căpătat imaginea unui post național românesc datorită lui Ceaușescu, dar și datorită acestui soi de identificare a românilor cu niște voci care veneau din exil. M-a interesat fenomenul ăsta, al relației personalizate și intense emoțional dintre niște oameni prinși aici în menghină și niște voci care veneau din neant, de la mare depărtare.”
Europa Liberă, la megafon prin București
Alexandru Solomon a aprofundat și în filmele sale precedente relația dintre trecut și prezent, chiar dacă trata despre jaful asupra Băncii Naționale a României, exilul berlinez al lui Caragiale sau activitatea fotografului Iosif Berman. Cineastul a gândit pentru Război pe calea undelor niște happeninguri cu funcție și sociologică, și cinematografică. A mers cu mașina prin București și a difuzat prin megafon, înregistrări ale emisiunilor din anii '80, filmând prin portiera deschisă. Sau a difuzat aceleași înregistrări într-un autobuz. Sau în holul Parlamentului. Reacțiile au fost dezamăgitoare. „La vocile care aveau un statut de staruri fără chip oamenii n-au reacționat în nici un fel. Pasivitatea de dinainte de revoluție s-a prelungit după. Foarte puțini au recunoscut vocile, iar în autobuz, unul singur a venit la noi și ne-a spus: Câte am pătimit în anii ăia...” Subiectul filmului l-a atras pe cineast și pentru că, spre deosebire de alte filme, este o provocare la nivel vizual. „M-a interesat pariul de a face un film despre ceva care nu se vede.”
100 de ore de filmare, comprimate într-o oră jumate
Munca la film a început în urmă cu patru ani, când Alexandru Solomon nici nu începuse să filmeze pentru Marele jaf comunist. Filmările propriu-zise au avut loc anul trecut, când s-a îmbarcat cu operatorul Andrei Butică, sunetistul Cristi Tarnoveschi și asistentul&șoferul Titi Gavrilă într-o dubiță VW, parcurgând 7.000 de kilometri. Cluj-Napoca, München, Bruxelles, Paris, lângă Frankfurt — unde e o stație de emisie a radioului Berlin și retur — plus Sibiu. Au cărat cu ei și un mic decor, un colț de radio. Au ieșit peste 100 de ore de filmare din care cineastul trebuie să scoată acum o oră și jumătate. „Teoretic, am din ce face un miniserial cu câteva episoade a câte o oră, dar trebuie să-i folosească cuiva, unei televiziuni.” Filmul e coprodus de TVR, iar contractul s-a semnat doar pentru realizarea unui lungmetraj. Oricum, Al. Solomon n-a vrut să rateze șansa de a păstra cât mai multe mărturii posibile despre fenomenul Europa Liberă, iar atunci când va scoate filmul pe DVD intenționează să includă bonusuri consistente. „E frapant că ei locuiau la München sau la Paris, dar psihic trăiau la București, fiind mult mai atenți la ce se întâmplă aici decât noi pe vremea aia.
Ei, prin forța lucrurilor, erau un fel de Caragiale în exil profesionist, asumat. Dar aveau și acest soi de misiune — declarată sau nu — de a șubrezi cât se poate regimul de la București”, spune Alexandru Solomon. „Mi s-a părut că faza mai densă a postului s-a înregistrat în ultimii 12 ani ai regimului Ceaușescu, când Europa Liberă a atins maximumul de popularitate. Statisticile spun că popularitatea a crescut mult după ce a venit Noël Bernard la conducere și mai ales după cutremur.
Atunci, la cutremur, a fost un moment când s-a putut intra în legătură directă din România cu postul de radio și invers. Se telefona în zilele alea la Europa Liberă. Era un moment de haos. Există înregistrări, se cunosc oameni care au sunat.”
Comunismul la radio, revoluția la televizor
Alexandru Solomon a crescut cu Europa Liberă, dar declară sincer că nu era un mare fan al emisiunilor politice, preferându-le pe cele muzicale. „Când eram mic, ascultam Europa Liberă nu pentru că mă interesa, ci pentru că asculta tatăl meu. Pe vremea aia chiar mă enerva, pentru că asculta foarte mult, în fiecare seară, și se auzea și prost. Cred că și asta e interesant acum, apolitismul ăsta al generatiei mele e un efect al comunismului românesc, dar și al felului în care noi am trăit comunismul — pasiv. Și despre asta am vrut să vorbesc, despre soiul ăsta de pasivitate.” Pasivitatea conaționalilor e o temă pe care cineastul nu ezită să o remarce și când vine vorba de cum se raportează azi la România foștii redactori de la Europa Liberă. „Oamenii ăștia evident că au fost dezamăgiți, cum am fost și noi, că în anii '90 lucrurile n-au mers cum ar fi trebuit, că au mers încet. Într-un fel, moștenirea Europei Libere n-a dat roade așa cum ar fi trebuit. Cred că ei sunt definitiv lipiți de realitatea românească. Au făcut mult mai mult decât am făcut noi aici. E interesant că nu toți și-au găsit un drum (nici n-au încercat toți), dar unii au încercat și ori au fost refuzați de corpul social de aici, ori nu s-au adaptat ei.”
Intoxicările Securității
Filmul nu va încerca să demonteze acuzațiile că unii angajați ai Europei Libere lucrau pentru Securitate. Asta ar însemna, în opinia lui Alexandru Solomon, să te pretezi jocului Securității. „Acuzațiile au fost lansate mai ales de membrii Securității. Asta e o strategie tipică. După mine, nu există demontare mai clară decât faptul că oamenii ăștia au fost vânați de Securitate și că unii dintre ei au și murit în împrejurări neclare până azi. Intoxicarea asta continuă. La orice argument pe care l-ai aduce ți se va spune: Sigur că l-am omorât pe Emil Georgescu, de exemplu, dar l-am omorât pentru că și-a încălcat angajamentul luat față de Securitate. Dacă Securitatea s-a priceput la ceva, la asta s-a priceput foarte bine.”
„Nu puteam face filmul fără TVR”
Război pe calea undelor este finanțată din România de CNC și TVR, beneficiind din străinătate de bani de la Jan Vrijman Fund, Programul Media Plus, dar și de la televiziuni maghiare și finlandeze. „Trăim un moment când i se reproșează TVR-ului tocmai faptul că intră în coproducție cu case de producție independente și acest lucru e arătat cu degetul ca și când ar fi o afacere murdară și personală.
Știm de atâția ani că nu se poate face televiziune in house integral și că e nevoie ca TVR să lucreze cu independenți, cu oameni diverși, dar faptul că acest lucru e arătat cu degetul mi se pare aberant”, spune Al. Solomon, adaugând: „Nu puteam face filmul fără TVR — și pentru că l-au cofinanțat în baza Legii Cinematografiei, și datorită arhivei. Pentru mine erau importanți și ca finanțare, dar și ca debușeu final, că vreau să arăt filmul la cât mai multă lume.”
