„Alarmă în Deltă” - cronică de film

     Nu e prima oară când un film cu şi pentru copii pare, (poate voit) naiv, vina purtând-o în primul rând scenariul, şi acesta marcat de genul cam prea simplu conceput, al foiletonului de aventuri din revistele pentru nevârstnici. La atmo­sfera naivă, incredibilă, în care plutesc personajele şi întâmplările, contribuie şi harul cu totul special al regizorului: Gh. Naghi, unul dintre realizatorii cei mai experimentaţi, cei mai siguri în ceea ce priveşte lucrul cu actorii, atunci când trece la asemenea filme îşi concentrează întrea­ga atenţie asupra copiilor (jocul micilor inter­preţi este remarcabil), iar actorii cu vechi state de serviciu, actori de frunte chiar, trec prin film pe la suprafaţa lui, jucându-se parcă, mai puţin pasionaţi, mai fals, infinit mai fals decât micii lor parteneri. Şi cu toate acestea, Alarmă în Deltă nu e mai slab decât Aventurile lui Ba­buşcă; dacă în acest din urmă film, dramatur­gia era mai densă, mai consistentă, în Alarmă în Deltă în schimb, întâmplările copiilor sunt mai ingenios gândite, cu mai multă fantezie, mai mult umor. Cu alte cuvinte, Alarmă în Del­tă va fi mai puţin decât Babuşcă pe placul maturilor, dar va avea un succes mai mare in faţa foarte tinerilor spectatori. Şi filmul mai are o calitate, impresionantă: felul în care e filma­tă delta, romantic, cu dragoste, cu mult mai multă căldură şi artă decât în unele documentare de interes strict ştiintific. Adăugând câteva pla­nuri filmate subacvatic, vom ajunge la concluzia că, una peste alta, filmele noastre pentru copii se menţin totuşi într-un pluton meritoriu, într-un moment în care, în general, alte cinematografii n-au găsit încă în acest domeniu tonul cel mai potrivit.