Casa de filme Unu continuă, cu şanse de amplu interes public, programul de promovare şi susţinere, la nivel artistic superior, a creaţiilor cinematografice de actualitate. Recenta premieră
Mere roşii deschide o nouă perspectivă spre oameni şi fapte ale zilei de azi. Scenaristul
Ion Băieşu şi regizorul
Al. Tatos (debutant în film, dar cu o experienţă teatrală consolidată) au adus de această dată în prim−plan portretul unui tânăr medic.
Realizatorii, optând pentru o formulă narativă cinematografică apropiată de stilul reportericesc (de altfel, nuvela lui Ion Băieşu — care reprezintă punctul de plecare al filmului — se inspiră dintr-un caz real), redau pe ecran câteva zile doar, şi câteva nopţi, de veghe, din existenţa personajului central. Zile şi nopţi care izbutesc să prindă „pulsul” unei vieţi trăite cu pasiune, în spiritul eticii socialiste, chiar dacă împrejurările exterioare nu sunt întotdeauna favorabile exercitării plenare a meseriei de medic şi a „meseriei de om”, practicată cu vocaţie şi dăruire de eroul adus pe ecran.
Lumea unui spital de provincie, în care se desfăşoară cea mai mare parte a filmului, lasă să se întrevadă conflicte de natură etică, în măsură să definească mentalităţi şi practici antagonice. În disputa cu directorul adjunct al spitalului — fire conservatoare şi egoistă, care ascunde sub masca de circumstanţă a principialităţii o masivă doză de rea−credintă, — tânărul medic îşi recomandă spiritul civic activ, permanenta preocupare de a-şi valorifica eficient pregătirea profesională, refuzul hotărât al compromisurilor.
Poate că datele conflictului sunt cam schematice, ca şi deznodământul disputei, de altfel, dar filmul are, sigur, o calitate esenţială: omenescul personajului centrala doctorul Mitică Irod, în interpretarea de mare firesc, vie şi dinamică a actorului
Mircea Diaconu. Tânărul medic are în priviri flacăra iubirii de oameni deloc întâmplător, el dăruieşte celor din jur mere, „merele roşii” din titlul filmului, şi acest mic gest, care revine ca un leit−motiv, devine poetic simbol al dăruirii de sine. Trăieşte simplu, frumos. intens. Nu este întotdeauna un învingător, viaţa îi refuză nu o dată satisfacţiile meritate; se împotriveşte cu disperare morţii, dar uneori nu-i poate răpi decât câteva ceasuri de viaţă; vrea să facă numai bine în jur, dar dă uneori peste oameni meschini şi josnici care-i vor răul; iubeşte o fată frumoasă, dar fata… iubeşte pe altul. Şi totuşi, dincolo de toate acestea, el este marele învingător al filmului (şi acesta devine, probabil, principalul merit al realizatorilor); omenia sa se propagă, tonic, la cei din jur, şi are toate şansele să treacă „rampa”.
Celelalte personaje sunt gândite aproape exclusiv ca „termeni de referinţă” pentru erou. Poate de aceea unele destine se şi pierd pe parcurs, deşi filmul are meritul unui „final deschis”, care-i îngăduie să continue în spectator. O siluetă veridică, atent particularizată, schiţează Angela Stoenescu, ale cărei priviri destăinuie o bogată lume interioară. Contribuţia actoricească a lui Ion Cojar este remarcabilă, tipul veros al directorului adjunct dobândind mult adevăr de viaţă tocmai pentru că interpretul acordă o permanentă atenţie resorturilor psihologice care declanşează faptele şi replicile personajului. În apariţii mai scurte se disting
Carmen Galin (un frumos personaj−sugestie, din aceeaşi familie spirituală cu protagonistul),
Ernest Maftei,
Emilia Dobrin,
Florin Zamfirescu, Vasile Cosma,
Mitică Popescu, Gheorghe M. Nuţescu, Melania Ursu, Constantin Petrescu. În cazul tuturor, regizorul şi-a valorificat cu bune rezultate experienţa scenică de lucru cu actorii.
Intrarea în film a regizorului Al. Tatos atrage atenţia prin autenticitatea mediilor aduse pe ecran, prin pertinenţa observaţiei sale de viaţă. Colaborarea sa cu operatorul
Florin Mihăilescu a dat foarte bune rezultate (autorul imaginii din
Filip cel bun, Oraşul văzut de sus, Cursa îşi dovedeşte, şi în
Mere roşii, forţa realistă), după cum de mare utilitate s-au dovedit filmului compozitorul
Cornel Ţăranu, scenografuI Vittorio Holtier, autoarea costumelor Gabriela Lăzărescu, creatori mai puţin întâIniţi pe generice, dar cu reale însuşiri artistice.
