Revistă online editată de Uniunea Cineaștilor din România

Premiul pentru publicistică 2015 al Asociaţiei Criticilor de film



Hyperion (1975)


86 min. - Film fantastic Love Story - AG - 09.06.1975

O poveste de dragoste între o femeie matură şi o imagine, imaginea unui bărbat dispărut cu 20 de ani în urmă, într-o explozie nucleară. O iubire stranie care nu se poate consuma decât la limita între real şi fantastic.

Regie: Mircea Veroiu

Scenariu: Mihnea Gheorghiu

Actori principali: Adela Mărculescu, Emmerich Schäffer, George Motoi


Galerie foto


Distribuție

Adela Mărculescu Thea
Emmerich Schäffer Geo
George Motoi Fred
Vezi toată distribuția

Producători

Casa de filme Patru

Date de producție

Filmări 01.08.– 15.11.1974 în Bucureşti, Buftea şi Berca–Buzău. Cheltuieli de producţie 2.442.000 lei.
Ecran normal, peliculă Eastman color, 10 acte, 2339 m.

Distribuitori

Româniafilm

Festivaluri

Subiect

O cercetătoare dintr-un institut de studii nucleare trăieşte timp de un concediu o aventură la limita dintre fantastic şi real. Pe ecranul televizorului, în afara emisiunilor transmise în mod obişnuit, apare chipul unui bărbat dispărut în urmă cu două decenii într-o explozie nucleară. Femeia se îndrăgosteşte de acestă imagine, de acestă posibilă existenţă, şi îl convinge pe un coleg şi prieten apropiat, şi el om de ştiinţă, să încerce să readucă, printr-un proces invers exploziei nucleare, imaginea bărbatului iubit din lumea umbrelor în lumea reală. O meditație despre tinerețea pierdută, despre singurătate, despre dragostea imposibilă, despre dragostea mereu posibilă.

Trivia

Regizorul
— Film de actualitate? Film psihologic? Film ştiinţifico-fantastic?
— În filmul acesta personajele vor avea hainele modei de azi şi de aceea filmul ar putea fi numit „de actualitate”. Dar nu numai de asta.
Cât despre „ştiinţifico-fantastic”, după mine noţiunea nu e tocmai bine tradusă. Ficţiune cu premize ştiinţifice plauzibile, mi se pare mai bine. Definiţie valabilă şi pentru filmul Hyperion, pentru această poveste de dragoste între o femeie matură şi o imagine, imaginea unui bărbat dispărut cu 20 de ani în urmă, într-o explozie nucleară. O astfel de stranie iubire nu se poate consuma decât pe orizontul fragil care desparte — sau nu desparte — realul de fantastic.
— În ce măsură Hyperion va fi filmul unei „imposibile iubiri”(...)
— În măsura în care idealurile au obiceiul de a fi intangibile şi în măsura în care, uneori, realitatea reuşeşte să le înlocuiască. De altfel iubirea e posibilă oricum, împlinirea ei e dureros de imposibilă (...) (dialog revista „Cinema” — Mircea Veroiu, Pliant de prezentare film, 09.06.1975)

Scenaristul
„Înainte de a judeca, încearcă să înţelegi...
Încercând să înţeleg dorul marelui poet în sfera de azi a progresului — un azi a cărui „tehnicitate” nu poate să nu fie admisă ca un element al cotidianului — am vrut să–I traduc în limbajul celei mai tehnice dintre arte, adică să–I judec, pe Hyperion, în termeni cinematografici.
Filmul cu acest nume nu este o ecranizare a Luceafărului, ci o tentativă de a-i înţelege şi judeca „mitul” în cadrul, atât de restrâns, al mediului psihosocial la care ne reduce „civilizaţia tubului catodic”.
Recitit la lumina reflectoarelor de pe platourile de filmare, Eminescu inventează o oglindă ce purifică toate imaginile, ca să le transmită aşa în infnit.” (Mihnea Gheorghiu, Pliant de prezentare film, 09.06.1975)

Opinia criticului
"Un frumos poem fantastic, poem de dragoste imposibilă. Originală reconsiderare, în termeni ştiinţifici moderni a Luceafărului. Alternanţa între proza zilnică şi planul ireal, al iubirii–iluzie, fata morgana, devine izvor de armonie, de întregire a eu-lui şi nu doar prăpastie romantică între ideal şi contingent. Plăsmuirii, reveriei, li se contrapune imaginea iubirii concrete, poate banale, dar cât de reale, de cald materializate în gestul cu care celălalt bărbat, prietenul, confidentul, întinde femeii dragi ceaşca de ceai cu o duioşie capabilă să o recupereze din spaţiile îndepărtate pe îndrăgostita de o himeră. Tăcuta declaraţie convertită într-un ritual casnic, foarte poetic totodată, valorează cât multe dialoguri de dragoste" (Alice Mănoiu, Magazin estival Cinema 1977)