Personajul principal al scenariului «Hyperion» de
Mihnea Gheorghiu este o femeie, una din acele intelectuale dedicate științelor tehnice, cu care ne întâlnim adeseori în lumea noastră. Ea va fi eroina unei tulburatoare, stranii întâmplări, o întâmplare tip science-fiction, împrejurare în care se îndrăgostește de imaginea unui om dispărut în urmă cu ani, într-un accident nuclear.
Film de actualitate? Film psihologic? Film științifico-fantastic? Ne răspunde regizorul
Mircea Veroiu.
— În filmul acesta personajele vor avea hainele modei de azi și de aceea filmul ar putea fi numit «de actualitate». Dar nu numai de asta. Cred că filmul trebuie să fie în primul rând cinematograf și apoi, pentru că are obligația de a se baza pe o poveste, trebuie să fie actual și psihologic.
Cât despre «științifico-fantastic», după mine noțiunea nu e tocmai bine tradusă. Ficțiune cu premize științifice plauzibile — mi se pare mai bine. Definiție valabilă și pentru filmul
Hyperion, pentru această poveste de dragoste între o femeie matură și o imagine, imaginea unui bărbat dispărut cu 20 de ani în urmă, într-o explozie nucleară. O astfel de stranie iubire nu se poate consuma decât pe orizontul fragil care desparte — sau nu desparte — realul de fantastic.
— În ce măsură Hyperion va fi filmul unei «imposibile iubiri», o ecranizare actuală a «Luceafărului» eminescian?
— În măsura în care idealurile au obiceiul de a fi intangibile și în măsura în care, uneori, realitatea reușește să le înlocuiască. De altfel iubirea e posibilă oricum, împlinirea ei e dureros de imposibilă. Dar în cazul poveștii scrise de Mihnea Gheorghiu, «în gândul» Luceafărului, actual (și cu asta revin la întrebarea anterioară) este, cred, reflexul poeziei. Dragostea față de o cadră, transpusă într-o premiză de azi, aceea a tehnicii hipertrofiate, Scenariul e, deci, nu baza unei ecranizări, ci o lectură modernă a temei din «Luceafărul».
— Cum veți rezolva ceea ce ține de partea științifică și fantastică a filmului, pentru ca povestea să devină credibilă, posibilă?
— Rezolvarea părții științifice a filmului nu e o problemă de mare anvergura. Cinematograful oferă mijloacele. Totul e să le folosești. Nici partea fantastică, după părerea mea cea mai interesantă tocmai din punctul de vedere al cinematografului care-I conține, nu pune probleme deosebite. În acest sens, Alain Resnais și Ingmar Bergman oferă exemple strălucite. Filmul e plasat sub semnul unei întrebări la care nu se poate răspunde. Nu știm dacă întâmplarea s-a consumat sau nu aievea. De altfel punctul de atracție al filmului mi se pare a fi tocmai acest amestec de realitate și irealitate.
— Sunt în film și multe noțiuni tehnice...
— Eroii filmului trăiesc în lumea științelor. E firesc deci ca în film să apară unele noțiuni tehnice; vom uza de ele (nu vom abuza) numai în măsura în care pot explica, atât cât spectatorul să poată spune: «totuși e posibil, s-ar fi putut întâmpla...»
— Ce probleme aveți de rezolvat înaintea primului tur de manivelă?
— Probleme administrative. lată una: numai cu trei zile înaintea primului tur de manivelă, nu știu dacă voi avea aparat de filmat. Deocamdată nu am decât promisiuni în acest sens.
N.R. Primul tur de manivelă a fost dat, filmările sunt în toi. Deci...
