​Actualitatea filmului de actualitate

     Dimensionarea pe ecran a prezentului din perspective unor preocupări social-poli­tice și morale de stringentă si imediată actua­litate constituie, pentru cineaști, una dintre preocupările și îndatoririle primordiale în procesul creator. Acest imperativ al actualității decurge din viață. Din realitățile de gând, faptă și simțire ale României contemporane și ale oamenilor ei. Marile mutații politice, so­ciale și morale ale socialismului petrecute în țara noastră, îndeosebi după Congresul al IX-lea al partidului — piatră de hotar în evo­luția ascendentă a României pe coordonatele edificării societății socialiste multilateral dez­voltate și înaintării spre comunism — repre­zintă, pentru cinematograful românesc, un nesecat izvor de inspirație de meditație, de angajare și de acțiune. Iar argumentele actu­alității — argumente ale vieții de fiecare zi, ale unei realități în continuă și prodigioasă devenire — sunt pentru cronicarul în imagini al prezentului hotărâtoare în complexul pro­ces de făurire și dezvoltare a conștiinței socialiste, țel suprem al artei, al tuturor demer­surilor cultural-educative întreprinse în socie­tatea contemporană. După cum sublinia și secretarul general al partidului, tovarășul Nicolae Ceaușescu, în magistrala Expunere rostită de la tribuna marelui forum democra­tic desfășurat la sfârșitul anului trecut, s-au realizat de-a lungul anilor multe opere de artă valoroase, dar avem nevoie de noi ro­mane, de noi poezii, de noi piese de teatru, de lucrări în domeniul artei plastice, de lu­crări muzicale, de filme și mai bune în anii ce vin.
     Filmul inspirat din actualitate ocupă un loc central în efortul conjugat al cineaștilor de a acționa în consens cu preocupările ideolo­gice, educative și culturale de prim ordin care animă societatea noastră. Menite să sin­tetizeze pe ecran dimensiunea spirituală a prezentului socialist, chipul contemporan al României, aceste filme ale realității imediate constituie, de ani și ani, dar nu dintotdeauna — „coloana vertebrală” a întregii producții ci­nematografice naționale, a fiecărei stagiuni de premiere. În mod cât se poate de firesc, conceptul actualității în filmul românesc a cunoscut, prin ani, o evoluție ascendentă, im­punându-se și consolidându-se prin acumulări multiple și felurite, de experiență creatoare.
     La una dintre întâlnirile de lucru cu creato­rii din domeniul cinematografiei, secretarul general al partidului punea în atenția cineaș­tilor o problemă cardinală: „Din totalul filme­lor pe care le-am realizat un număr prea mic abordează cu profunzime și curaj problemele contemporane” Deloc întâmplător, scurtă vreme după aceea apărea pe ecrane filmul Puterea și adevărul (scenariul: Titus Popovici, regia: Manole Marcus) care rămâne peste ani (peste 17 ani!) una dintre cele mai impor­tante creații ale cinematografiei socialiste tocmai pentru că aborda cu profunzime și curaj problemele contemporane. Este, aceasta, o atitudine lucidă, responsabilă și angajată față de realitate. Aceasta atitudine — evidentă în diferite etape pe spirala evolu­tivă a cinematografiei naționale — a permis cineaștilor noștri, de atunci încoace, realiza­rea unor filme puternice și adevărate despre constructorii României de astăzi și de mâine.
 
     Timpuri noi și în cinema
     S-au deschis mereu căi noi de investigare a actualității în filmele românești realizate în cei aproape 24 de ani care au trecut de la Congresul al IX-lea al partidului, cinemato­grafia noastră dovedindu-se preocupată de surprinderea trăsăturilor specifice unui timp structuralmente nou în toate domeniile vieții politice, economice și sociale. Cineaștii s-a străduit în acești ani — prin cele mai reprezentative creații ale lor — să înscrie evoluția artei filmului în contextul progresului gene­ral, de esență, pe care I-a parcurs țara în­treagă în toate sectoarele de activitate. Unul dintre primele filme care au izbutit să aducă pe ecran însemnele spiritualității socialiste din epoca inaugurata de Congresul al IX-lea al partidului a fost Proprietarii de Șerban Creangă (pe un scenariu scris în colaborare cu Mihai Creangă) exprimând pe plan artistic tripla calitate — de proprietar, producător beneficiar — a omului muncii în societatea noastră. Pornind de la această constatare — însemn de epocă, un astfel de film considerat pe bună dreptate „deschizător de drum” — propunea, la capătul unei substanțiale dez­voltări etice, sensuri concluzive, reprezenta­tive pentru mutațiile de conștiință care înso­țesc perfecționarea continuă a vieții sociale. Pe drumul deschis de acest film s-au înscris, prin timp, alte și alte demersuri artistice con­sacrate unor fapte de muncă și de viața ca­racteristice anilor noștri. Cinematografia națională s-a apropiat cu consecvența de am­bianța constructiva a unor mari edificii ale socialismului — de la Zile fierbinți de Sergiu Nicolaescu la Cale liberă de Nicu Stan — Care au propus, în prim-plan, portrete și psi­hologii specifice timpului nostru, de la Orașul văzut de sus de Lucian Bratu la Vulcanul stins de George Cornea — extrăgând din ac­tualitate fapte de eroism muncitoresc — de la Explozia de Mircea Drăgan la Fapt divers de Andrei Blaier — filme vorbind despre deschi­derile de perspectiva ale Congresului al IX-lea și aducând în atenție biografii cărora anii de înnoire spirituală a tării le-au redat demnitatea ultragiată și încrederea în sine. Ca în filmele Vifornița de Petre Sălcudeanu, Mircea Moldovan. O lumină la etajul zece de Malvina Urșianu. Unele dintre cele mai valo­roase realizări din perioada de referință — mă gândesc printre altele la titluri precum Gioconda fără surâs de Malvina Urșianu, Re­constituirea lui Lucian Pintilie, Drum în pe­numbră de Lucian Bratu, Filip cel bun de Dan Pița, Cursa de Mircea Daneliuc, Ilustrate cu flori de câmp de Andrei Blaier, Mere roșii de Alexandru Tatos, Iarba verde de-acasă de Stere Gulea, Mireasa din tren de Lucian Bratu și-au bazat forța de convingere pe intensitatea combustiei etice, și exemplele, de diferite naturi, ar putea — firește — continua, ele sunt la îndemâna spectatorilor în ceea ce ne privește vom mai face o singură specificație: un film precum Puterea și adevă­rul, pe care l-am mai amintit în aceste rân­duri, alături de alte câteva titluri — cum ar fi Clipa de Gheorghe Vitanidis pe scenariul lui Dinu Săraru — constituie argumente în favo­area unei alte vocații „de tip nou” primordiale a cinematografiei noastre: vocația filmului politic.
     Un singur an cinematografic, anul recent încheiat, nu poate reprezenta, firește, prin forța lucrurilor, în procesul de durată al con­solidării conceptului de actualitate în filmul românesc, decât un „moment” al devenirii. Ce experiențe se cuvin, totuși, reținute din pro­ducția cinematografică a anului 1988? Și ce învățăminte?
     Să reținem, în primul rând, dată fiind am­ploarea sa politică, filmul de montaj al regizorului Virgil Calotescu și al scenaristului Nicolae Dragoș, Timp eroic pe plaiuri de legendă. Imaginea țării de azi, cu cele mai reprezentative edificii ale celei mai fertile epoci din întreaga sa istorie, se compune caleidos­copic, prin secvențe cu adevărat reprezenta­tive, filmul omagiind astfel, prin timpul spec­taculos înnoit al locurilor și al oamenilor, pe ctitorul marilor zidiri contemporane, preșe­dintele României socialiste, tovarășul Nicolae Ceaușescu. Experiența unui asemenea film, cu vibrație patriotică, cu imagini etalon și cu verb patetic, încărcat de emoția trăirii acestui timp eroic pe plaiuri de legendă, vorbește de la sine despre valoarea de document, pentru prezent și pentru viitorime, a acestui „montaj de sinteză”, cronică vie, în imagini, a societaății socialiste românești.
     Filmele anului — variate ca gen și ca ori­zont — impun multe alte acumulări de expe­riență utile, necesare dezvoltării armonioase a cinematografiei noastre. Să reținem firescul de viață al unei pelicule precum Niste băieți grozavi de Cornel Diaconu, personajele sale creionate cu har și haz (hazul continuând să rămână o „rara avis” în ansamblul producției, cu toate excepțiile de rigoare). Să reținem tenta de realism poetic a unui film ca Nelu de Dorin Mircea Doroftei (un debut de marcă al anului) pe scenariul lui D.R. Popescu, ofer­tant prin problematica, prin acuitate a obser­vației morale și psihologice. Să reținem preo­cuparea regizorului Tudor Mărăscu de a con­feri intrigii din Miracolul („miracolul” fiind transformarea „micii Sahare” dintr-un colț al Olteniei, într-o zonă fertilă, roditoare), para­metrii unei metafore moral-filozofice cu sen­suri. Să mai reținem demersul artistic al regizoarei Elisabeta Bostan din Zâmbet de soare, autoarea investind cu un plus de fan­tezie, de imaginație, de ritm, de culoare in­vestigația universului tânăr al anilor noștri, ca și Extemporal la dirigenție de pildă, un al treilea film al regizorului Nicolae Corjos din ciclul „Liceenilor”. Exemple ar mai fi în acest sens, dar mai important în economia discuției de față mi se par a fi câteva din învățămintele anilor cinematografici recenți. Chiar dacă au fost abordate genuri mai puțin încercate, co­media muzicală, de pildă, (prin În fiecare zi mi-e dor de tine de Gheorghe Vitanidis), gen foarte îndrăgit de public, paleta tematică și de gen a anului trecut n-a fost prea bogată, existând chiar și pericolele unei monotonii te­matice, manifestat prin accente prea apăsate pe melodramă, ca de pildă: Să-ți vorbesc despre mine, Păstrează-mă doar pentru tine, Duminică în familie sau prin simplificări psi­hologice, chiar atunci când unele filme (cum ar fi Orele 11), își propun temă și conflicte cu impact imediat în actualitate. În general — și acesta ar fi principalul învățământ de reținut din experiența anului cinematografic '88 — universul de gând, de faptă și de simțire al ci­nematografiei noastre este mai sărac în ra­port cu multitudinea de semnificații a realită­ții cotidiene. Ne întoarcem, practic, la subli­nierile pe care le făceam la începutul acestui articol: șansa de a convinge și de a emoționa, de a învinge timpul, nu poate surâde decât filmelor angajate plenar în dezbaterea unei problematici de profunda actualitate. Cinematografia noastră a dovedit-o nu o dată, are forțele necesare câștigării unei „bătălii pentru calitate” pe care are datoria morala să o câștige. Anul acesta, anul Congresului al XIV-lea al partidului, poate reprezenta un pas important în drumul spre un mâine valoros al cinematografiei naționale.