Serenadă pentru etajul XII (1976)

Opinia criticului
„Serenada devine un film tot mai fragmentar, mai fărâmiţat, pe măsură ce regizorul scapă din mână, ca pe un sac de purici, firele acţiunii şi tipurile umane menite să le încurce sau să le descurce. (...) Amestecul pestriţ de indivizi ce se mută în blocuri noi de locuit pare complicat (vrând să fie şi complex, fără a reuşi) dar, în ciuda simpatiei evidente cu care regizorul se apropie de el (sau se autoimplică), şansele de obţinere a efectului comic, umoristic, se împuţinează din lipsa unei clarificări (sau simplificări) a situaţiilor înăuntrul cărora actorii intraţi ca tipuri să aibă răgazul de a evolua spre personaje sau măcar spre caractere. Ei rămân tipuri, figurine episodice, cu merinde diegetică și dialogică puţină, în stare să hrănească doar câteva zâmbete fugare şi izolate. (Florian Potra)