REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Serenadă pentru etajul XII” – pe platouri


     Comediile au fost păsări rare în ultimele stagiuni cinematografice. (Cam are dreptate Băieșu). Spectatorii n-au încetat să le reclame, criticii să-i susțină, iar casele de film să le promită. Pare-se că anul acesta e anul promisiunilor ținute. Trei comedii, una sănătos pământeană (Toamna bobocilor), alta fantastico-interplanetară (Comedie fantastică), iar a treia plutind undeva între basm și realitate (Elixirul tinereții). lată alte două filme de acest gen se află în stadii avansate de finisare: Tufă de Veneția despre moravuri și năravuri fantastic de pământene, și Serenadă pentru etajul 12, un film care...
Tudor Popescu (scenarist):
     Serenadă pentru etajul 12 nu-și propune să stârnească râsul satirizând și criticând birocrați, ciubucari, fotbaliști, suporteri, vânzători, cumpărători, frizeri, șoferi, ospătari, etc. Ca în orice comedie, desigur nu vor lipsi accentele critice, dar nu ele alcătuiesc substanța filmului nostru. Serenadă pentru etajul 12 intenționează să fie o comedie care să vorbească cu anumită duioșie, chiar cu lirism despre noi înșine și despre viața noastră de toate zilele. Oamenii de pe o stradă dintr-un vechi cartier bucureștean, aflat în demolare, se vor muta cu toții într-un bloc nou și foarte modern. Deci o mutare, care are semnificația unei adevărate mutații materiale, dar și spirituale. Oamenii aceștia au trăit o viață întreagă împreună, se cunosc și-și cunosc obișnuințele. Vor fi în continuare împreună, dar în alte condiții. Într-o împărțire oarecum didactică, filmul are trei părți: noaptea de dinaintea mutării, ziua mutării și prima noapte după mutare. Prima parte, mai expozitivă dar foarte scurtă, înregistrează cu o anumită nostalgie o suită de modalități de a renunța la trecut, reacțiile unor oameni care vor părăsi pentru totdeauna locurile în care au crescut și trăit. În partea a doua, ziua mutării propriu-zise, aceste reacții se amplifică pentru că oamenii mai în vârstă se despart cu mult mai greu de trecutul lor, pentru că orice câștig spre mai bine înseamnă și o renunțare. Alții vor să recupereze ceva din trecutul lor, să ducă cu ei în noua locuință ceea ce au mai frumos și mai bun, indiferent că sunt obiecte sau speranțe. În sfârșit, cei tineri, cei care s-au născut astăzi și pentru care totul e firesc, renunță mai ușor, se adaptează mai ușor schimbărilor. În ultima parte, adică în prima noapte după mutare, se constată că oamenii au adus cu ei obișnuințe, gesturi, reacții, mentalități și modalități de comportament care nu mai rimează cu noile condiții de viață, cu noua ambianță. Atât. Dar sunt convins că filmul va fi mult mai vesel decât s-ar părea la prima vedere.
Carol Corfanta (regizor):
     Filmul e greu de povestit. E greu pentru că nu există un personaj sau două cu o poveste a lor. Există o mulțime de personaje cu o mulțime de povești care converg unele spre altele, se intersectează și se desfac. Sunt multe qui-pro-quo-uri, foarte multe gaguri, care nu se pot povesti, trebuiesc văzute. Poate că unele gaguri vă vor părea știute, în fond s-au inventat puține lucruri de la clasicii comediei mute încoace, altele vor fi revăzute și adăugite și, în fine, vor exista și câteva chiar în premieră.
     În acest film fără eroi principali în accepția obișnuită a cuvântului, distribuția cuprinde vreo 70 de actori de comedie, aproape tot ceea ce are mai bun la ora actuală scena românească.
     Între personajele care se mută în casă nouă, le-aș aminti pe cele interpretate de Toma Caragiu (fost marinar, acum familist așezat, chitarist apreciat în cartier care-și vizitează vecinii escaladând balcoanele pe verticală și care, în cele din urmă, cântă serenada de la etajul 12), de Octavian Cotescu (un profesor universitar, supranumit Balaurul, care rezistă cu pușca de vânătoare în mână asaltului a tot felul de oameni de bine care-i propun remedieri la noul apartament), de Constantin Guriță (omul care a visat toată viața să facă un duș și e primul lucru pe care-I face în casă nouă, cu apă rece, pentru că apa caldă va curge peste 15 zile), de Florian Pittiș (băiat «dur», motociclist pasionat, îndrăgostit simultan de două fete, ceea ce-i creează, firește, încurcături), de Constantin Cojocaru (băiatul care-și pregătește un examen chiar în timpul mutării), de Mihai Mereuță (om în vârstă care se desparte greu de casa în care a trăit o viață și aduce în balconul blocului toate florile grădinii sale). În fine, mai e și Draga Olteanu-Matei, o provincială, mama a cinci copii, care caută o adresă a unei rude recent mutată…
 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1975)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: carol corfanta, n.c.munteanu, pe platouri, serenada pentru etajul xii film

Opinii: