Producători
Studioul cinematografic „Bucureşti"
Date de producție
Filmări aprilie – iunie 1965, exterioare în București și comuna Butimanu, interioare în clădiri existente din București și la Buftea. Cheltuieli de producție 3.700.000 lei.
Ecran normal, a/n, 11 acte, 2852 m.
Distribuitori
Direcţia Difuzării Filmelor
Subiect
Constantin Lipan, un magistrat mutat de curând în Capitală, este numit procuror general şi i se încredinţează cazul marelui magnat al petrolului Iordan Hagi Iordan. El vrea să demaşte manevrele necinstite ale bogătaşului şi să obţină condamnarea lui severă. Dar o întreagă armată de oameni corupţi i se pune în cale. Printre ei se va afla şi Gică Elefterescu, ministrul justiţiei, protectorul său, şantajat de Hagi Iordan. Dar Lipan e hotărât să nu cedeze nici unei presiuni. Pentru a-l dezarma, adversarii îl ameninţă cu arestarea fiului său. Atunci el se vede nevoit să cedeze, clasând dosarul. Fiul său, Costea Lipan, student la drept, devorat de contradicţii, în căutarea dreptăţii, căzuse sub influenţa anarhiştilor. Bătrânul anarhist Spartacus îi dăduse un pistol, îndemnându-l la acţiune. În contrast cu el pare să se afle Sabina, sora lui, studentă la filologie, ca şi iubitul ei, Ion Ozun, scriitor, care Işi caută un post de redactor, umblând deocamdată pe un triciclu şi făcând reclamă pastei de dinţi „Elida". După ce e purtat cu vorba de influentul Mirel Alcaz, redactor la „Evenimentul zilei" tot Sabina îl va ajuta să capete postul. La început, Ozun va scrie articole înflăcărate, acuzatoare, dar apoi va fi corupt de „Iumea bună" şi se va dezumaniza complet. El va consimţi să-i acuze în paginile ziarului pe comunişti de asasinat politic şi să-l atace fără milă pe Costea, fostul său prieten şi fratele iubitei sale.
Trivia
Regizorul despre film
„Aş vrea ca filmul meu să nu se intituleze Calea Victoriei ci, mai curând Cheia visurilor. Asta, pentru că nu am intenţionat să fac o cronică cinematografică a Bucureştiului de acum 30 de ani, o reconstiture arheologică „după carte", ci o analiză vie a lumii de atunci, din unghiul epocii mele.
Am vrut pentru filmul meu o imagine alb negru, fără prea multe nuanţe intermediare, o imagine apropiată de gravură, pentru a sublinia astfel contrastele lumii pe care o înfăţişez. Am intenţionat ca succesiunea contrastelor, ritmul albului şi negrului, să creeze sugestia ciocnirilor lăuntrice.
Faţă de eroii filmului, am adoptat o atitudine rece, distantă, fără să mă substitui nicunuia dintre ei. Nu am intenţionat să devin poet, dimpotrivă, am căutat să-mi păstrez tot timpul postura de observator lucid, lăsând acţiunile şi sentimentele să vorbească prin ele însele." (Cinema nr. 9, septembrie 1965)