Un sul de ceară (1975)

Opinia criticului
„​Ca totdeauna, subiectul ales de Mircea Săucan este de interes deosebit, dar și dificil: a face un film despre un obiect de muzeu — sulul de ceară pe care a fost înregistrat, cu mai bine de jumătate de secol în urmă, bocetul unei mame, al mamei Ecaterinei Teodoroiu. Și, ca mai totdeauna, Mircea Săucan face tot ce-i stă în putință spre a-și face sarcina și mai dificilă decât fusese în punctul de plecare: în afară de sulul de ceară, nu mai apare în cadru decât o fișă de identitate a eroinei noastre din Primul Război Mondial. Mai mult, interesul regizorului nu merge spre textul și melodia înregistrate pe sul, spre semnificațiile sau sugestiile lor, ci se concentrează cu obstinație asupra suportului lor material. Astfel sulul de ceară e filmat și refilmat din toate unghiurile posibile și imposibile, învârtit singur sau cu măsuța pe care se află, mângâiat, luminat în spectre rarisime, supralicitându-se efectele sonore și comparat, în cele din urmă, cu Coloana infinită. Defectul acestui autentic cineast, care este Mircea Săucan, e că ia totdeauna reverberațiile sensibilității sale drept ale universului. Astfel se întâmplă ca măsura lucrurilor să fie sacrificată, într-un caz ca acesta, nu spre reliefarea sugestiei artistice — cum Mircea Săucan a izbutit în alte filme.” (Val. S. Deleanu, Cinema nr. 5, mai 1975)