Impresii din copilărie (1975)

Opinia criticului
„Un fapt este cert: Studioul «Sahia» parcurge anumite etape, destul de bine marcate, consumă efectiv anumite experiențe, în producția sa există ceea ce numim «valuri». Am văzut, în numerele trecute, că mai mulți, dacă nu mai toți regizorii studioului se încadrează la un moment dat în valul «filmului de artă», în sensul originar al noțiunii, adică filmul dedicat artelor plastice. Acum s-ar părea că suntem în fața unei mișcări noi, dar în același sens, ca și cum documentarul nostru ar fi pe punctul să se consacre nu ca o artă în contact direct cu realitatea, ci ca o reflectare a altei reflectări: mai mulți documentariști se dedică unor subiecte muzicale. Mircea Săucan pare să fie deschizătorul acestui capitol, filmul său marcând chiar momentul trecerii de la o etapă la alta. Autorul se întreabă: «este vreo legătură între muzică și pictură, între sunete și culori?» Pentru răspuns, el recurge la următoarea înscenare tipică de ciné-vérité: organizează un concert cu «Impresii din copilărie», pentru violină și pian op. 28 de George Enescu, concert la care invită pe elevii unei clase de la Liceul de arte plastice «N. Tonitza». Apoi elevii plasticieni sunt întruniți sub îndrumarea dirijorului concertuiui, compozitorul Anatol Vieru, dându-li-se ca temă să traducă impresiile muzicale în compoziții plastice. În timp ce profesorul ține un fel de prelegere, elevii pictează. Din păcate, regizorul filmează mai mult pe compozitor vorbind, mai rar pe elevi pictând și foarte puțin ce se naște pe pânză sub impresia muzicii. Filmul are, deci, mai ales meritul de a fi pus o întrebare.” (Val.S. Deleanu, Cinema nr. 8, august 1975)