Bineînțeles că în preajma acestei zile de sărbătoare care coincide cu venirea primăverii mă gândesc la film, la filme, la ce oferim noi spectatorilor pentru ca să-i ajutăm să înțeleagă mai bine cât de complexă, de nemaipomenit de tulburătoare este existența unei femei. Mă gândesc la femeile-mame, la multitudinea problemelor care le agită viața, la statornicul sentiment de iubire pe care îl au pentru copiii lor, mă gândesc și la acele mame care, după ce-au crescut în iubire un copil, l-au pierdut pe front și-mi simt vinovăția de a nu fi realizat odată un film despre un asemenea personaj; mă gândesc la acele femei care au adoptat un copil și își sacrifică viața crescându-I și dăruindu-i căldura unei familii; mă gândesc, de fapt, ce infinitate de subiecte ne oferă personajele feminine din viață! Numai să știm cum să le abordam. Numai să știm cum să le realizam. Pentru că nu e ușor. Este nevoie de o extraordinară cunoaștere a vieții femeii în ce are ea mai profund și, înainte de toate, este nevoie să abordezi acele subiecte care înseamnă o dezbatere etică, socială, în stare să ridice pe altă treaptă, și la altă altitudine, gândurile pe care toți le purtăm în noi față de acest personaj important al vieții, care ar trebui să devină la fel de important și în film.
Mă gândesc, de pildă, la răspunderea copleșitoare pe care o are o mamă în educarea copilului său care este, în mod firesc, un viitor cetățean al tării. Cu ce-am putea să răsplătim noi o mamă care-și crește copilul așa cum se cuvine, perfect conștientă de rostul și rolul ei în modelarea unui viitor om? Toate florile din lume nu ajung și oricâte cuvinte frumoase am spune, ele rămân prea puține.
În meseria mea am întâlnit foarte mulți copii, și uneori am cunoscut copiii înainte de a cunoaște părinții, și am ghicit spiritul familiei, modalitatea de educație, gradul de educație din comportamentul copilului și mi-am dat seama că un copil este însoțit de mama lui și atunci când e singur. Poartă semnul mamei — bun sau rău — dar semnul ei...
Despre personajul feminin din viață se pot scrie tomuri, se pot face sute de filme. Și nu cred că acesta este neapărat teritoriul femeii-regizor (de altfel, pe mine împărțirea asta pe teritorii bărbați-femei-regizor nu încetează să mă uimească), cu atât mai mult cu cât prisma prin care privește un bărbat personajul feminin mi se pare mai interesanta, pentru că este mai complexă, pentru că ea aduce în discuție și celălalt punct de vedere, imaginea din fereastra de peste drum.
Sper, așadar, ca la aceste gânduri pe care eu m-am încumetat să le aștern pe hârtie, să se asocieze și colegii mei, regizorii. Eu cred nu numai în forța lor de creație, dar și în faptul că au, în mod sigur, câte ceva de spus despre personajele feminine ale vieții în filmele lor.
