Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



Studiile critice Éducation à l’image – Societatea Culturală NexT (I)


     „În 2012, Societatea Culturală NexT a inițiat editarea unei serii de dosare de analiză critică dedicate filmelor românești incluse în program (n.r. programul de educație cinematografică pentru liceeni Éducation à l’image): 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile, È pericoloso sporgersi, A fost sau n-a fost?, Secvențe, Probă de microfon, Videograme dintr-o revoluție, O vară de neuitat și, al optulea din serie, dosarul de față, Un film cu o fată fermecătoare.
     Aceste studii sunt concepute cu intenția de a le servi drept instrumente de lucru profesorilor și liceenilor participanți la program, punându-le la dispoziție termeni, concepte și contexte de folos în analiza filmelor. În același timp, independent de utilitatea lor didactică imediată, aceste dosare se doresc a fi contribuții cât mai valabile, cât mai actualizate, la documentarea unor produse culturale aparținând patrimoniului național, la un dialog continuu pe marginea acestor produse, purtat atât de specialiști între ei, cât și între specialiști și publicul larg.” (Andrei Gorzo, Yvonne Irimescu, argument studiu critic – O vară de neuitat)
     Studiile critice Éducation à l’image sunt publicate de Societatea Culturală NexT în parteneriat cu Editura LiterNet. Variantele în format pdf ale lucrărilor pot fi descărcate de pe site-ul editurii.
     Andrei Gorzo a realizat cinci dintre studiile critice: 4 luni, 3 săptămâni și 2 zile (Editura LiterNet, 2012), È pericoloso sporgersi (Editura LiterNet, 2013), Videograme dintr-o revoluție (Editura LiterNet, 2016), O vară de neuitat (Editura LiterNet, 2017) și Un film cu o fată fermecătoare (Editura LiterNet, 2018). Lansarea celui mai recent studiu critic a avut loc la Cinemateca Eforie, iar după proiecția filmului a avut loc o discuție cu Margareta Pâslaru, Andrei Gorzo și Mihai Fulger.
     Despre importanța filmului O vară de neuitat și utilitatea studiului critic în context pedagogic, ne-a explicat mai multe Andrei Gorzo cu ocazia lansării broșurii.
Imagine: Nic Cara
Montaj: Radu Georgescu

Tags: andrei gorzo, editura liternet, education a l image, societatea culturala next, studii critice next, yvonne irimescu

Comments: