Online Magazine Edited by The national union of filmmakers

Film Critics Association 2015 Award for Best Film Journalism



O propunere de…punctuație cinematografică


     Ultimele două decenii au consemnat nu puține succese de certă perenitate ale filmului românesc „de actualitate”, străbătut de tumultul și fiorul unei vocații constructive de aleasă noblețe. Eroul contemporan din filmele aflate în priză directă peste o realitate rapid mișcătoare, înalță tenace și febril opera hărniciei sale și se înalță moral și spiritual într-un permanent efort de autodepășire. Ochiul sensibil al aparatului de filmat, îndreptat cu har și luciditate de către regizorii noștri de frunte asupra „omului de lângă noi” îi descoperă eroismul diurn, îi clarifică dramele personale, îi luminează aspirațiile, îl ajută să-și traverseze meandrele sufletești, îi proiectează îndrăzneț visele, îi integrează dialectic individualitatea într-un destin social-istoric de mare respirație și noblețe, îi apropie un viitor modelat prin truda mânilor și minții lui.
     De loc surprinzătoare ispita unei confruntări abrupte, fără sofisticate căutări, prin care redutabila personalitate regizorală care este Alexa Visarion este atrasă în zona acestui gen mult prețuit de public. După experiențele aplaudate și definitorii ale unei exprimări cinematografice impresioniste (Înainte de tăcere) succedată de interesanta cheie expresionistă din Înghițitorul de săbii, Visarion decupează în registru realist o „felie” de viață, decantându-i valorile autentice, iscodindu-i tensiunile dramatice, extrăgându-i o morală și o filozofie. Își alege un aliat remarcabil în persoana dramaturgului (și sceneristului Radu F. Alexandru, semnataruI unui scenariu încărcat de virtuți potențial dramatice și transparent constructului filmic, notabil prin firescul și inteligența replicilor, punctând situația banală sau înțelepciunea aforistică, relația psihologică sau satira vezicantă.
     Trama filmului nu iese din matca cotidianului „normal”. Un inginer aflat la vârsta maturității, a forței creatoare, a deciziilor majore, pune punct vieții de funcționar public. Viața sa și-a pierdut sensul, rostul, marcată de dureroasa pierdere a ființei fără seamăn, soția iubită. Pierderea resortului vital, crisparea în fața propriei înstrăinări îi aduc odată cu aparenta împietrire refuzul comunicării. Un punct pus unei vieți crescută în dragoste și un... de la capăt reașezării unui rost, a regăsirii de sine. Deci pune punct și o ia de la capăt într-un Câmpulung semi-modern, semipatriarhal. Inginerul Vasile Lazăr își împarte ființa între timpul practicării voluptos eficiente a profesiunii și timpul interior, consumat în solilocvii poetico-muzicale, în reverberațiile nostalgice ale amintirilor încă vii. Dihotomia exterioritate-interioritate este netă. Pentru cei din jur un singuratic ciudat, aureolat de misterul tristeții, pentru sine o rană neînchisă. Râul vieții curge lângă stânca tăcut-îngânduratului personaj, oferindu-i zadarnic o pitoresc-interesantă zonă de cunoaștere umană. Exuberantul raliist Mircea, vorbăreț, histrionic, mobil cuceritor. Trist Pierot îndrăgostit fără speranță de Colombina locală (creația lui Mircea Diaconu l-ar face invidios și pe Al Pacino). Epicureianul ­prieten - pictor - boem George, sprinten — greoi, masiv — zglobiu, aparent frivol, superficial, marcat de propria-i combustie și de propria-i creație (interpretare antologică a lui George Constantin). Un director autentic, dinamic, dăruit total muncii și responsabilității lui sociale, plătind vlăguirea în excrescența abdominală și somnolenta așteptare a evenimentelor casnice (Victor Rebengiuc apelează la nesecata-i zestre de talent). O gazdă-gospodină provincială, răsfățuri trecute și resemnări cuceritoare de fostă absolventă de doi ani de canto, azvârlită în mijlocul „afoniei” tineretului de azi (interpretare muzicală ireproșabilă a Tamarei Buciuceanu-Botez). O tânără liană, îndrăgostită de inginer (Camelia Maxim, poză bună, adecvată rolului, dar ușor depășită de șansă, cu mijloace de expresie încă modeste). Un maistru refractar-orgolios — de bună credință (tușe sigure în interpretarea apreciatului Petrică Gheorghiu). Roluri secundare. Roluri episodice. Portrete remarcabile într-o distribuție de zile mari, (Diana Lupescu, Mariana Mihuț, Ecaterina Nazare, Dragoș Pâslaru etc...) mânuită atent și sigur de forța regizorală a lui Alexa Visarion.
     Dar inginerul Vasile Lazăr va rămâne pietros și închis în sine, în albia acestui râu uman până când moartea lui Mircea, triumful colectiv în „Raliul Faraonilor” și asediul prelungit al tinerei îndrăgostite îi vor dizloca încăpățânarea, Panta rei! După o experiență complexă de însingurare eroul va surâde din nou, privind proaspăt valurile curgerii umane cu bucuria organică a omului puternic. Un capitol se încheie. Altul se deschide. Bulevardul vieții redevine larg și îmbietor, plin de farmec și pitoresc, chiar dacă unele clădiri care-l străjuiesc sunt câteodată discutabil de înalte.
     Operând etajarea realității filmice, Visarion construiește sub parterul banaluIui cotidian, un subsol al subconștientului individual cu enigmele și dramele lui și etajele superioare ale unei filozofii de existență, tonic-optimiste, clar și precis conturate. Personalizarea discursului filmic face un pas important prin adecvare stilistică, prin opțiunea pentru mijloacele de exprimare filmică. Visarion propune o nouă punctuație (internă). Atât factologia cât și psihologia filmului sunt așezate într-o ordine cronologică. „Propozițiile” filmului sunt tratate corect, riguros, înșiruind filmarea gestuIui, portretului, situațiilor, secvenței caracterizante și legarea episoadelor marchează o inovație și un risc. Este punctuația amintirii, a timpului interior, dilatat sau contractat după valoarea semnificației. Este ca și cum după traversarea unei perioade dificile închidem ochii și frânturi de zile, luni, ani defilează prin fața minții. În acest rămășag Visarion mai mizează și pe marele său talent de a lucra cu reputați actori de teatru, capabili de a intui firescul cerut filmării. Vasile Lazăr devine în interpretarea lui Ovidiu Iuliu Moldovan un arhetip al generației sale de ingineri, constructori ai modernei industrii românești, competitive tehnologic, victorioasă în lume. Rigurosul autocontrol al actorului operează cenzorial fiecare trăire, protejând adâncul personajului de orice privire indiscretă. Alura conferită lui exprimă forță, personalitate, vitalitate, virilitate. Filmat de aproape, în prim-planuri îndrăznețe Ovidiu Iuliu se lasă iscodit de privirea contemporanilor dar niciodată descoperit pe deplin. Enigmaticul este sugerat, nu căutat. Jocul actorului luminează nesfârșitele reverberări interioare asupra evenimentelor prin care trece. Încălzirea, destinderea, zâmbetul final descătușează un tonus vital convingător.
     Este totuși un paradox că acest film nu poate fi omologat ca un succes de referință. În primul rând de public. În ciuda talentului și profesionalismului cu care e lucrat de o echipă omogenă, deosebit de valoroasă, punctuația aleasă îl face nu numai nervos, modern dar îi conferă și o dificultate de receptare. Filmul câștigă la revizionare sau la reflexia ulterioră mai mult. Riscurile oricărei punctuații originale! 

 
(Suplimentul literar-artistic al Scânteii tineretutui, 9 mai1987)

Tags: alexa visarion, george constantin, madalina stanescu, ovidiu iuliu moldovan, punct si de la capat

Comments: