Este ştiut faptul că cel mai bun montaj, este acela care nu iese prin nimic în evidență, ci se confundă cu stilul de povestire al filmului, ritmul de montaj suprapunându-se ritmului interior al cadrelor, artificiile de montaj trebuind evitate şi folosite numai atunci când dramaturgia o cere cu insistență.
Și totuşi faptul că există în lume un premiu numit «Oscar» acordat atât pentru regie, scenariu, muzică, imagine, decoruri şi coatume cât şi pentru coloana sonoră şi montaj, nu face decât să confirme că specialiştii acestei profesiuni de cineast au posibilitatea de a discerne cu fermitate când este vorba de un montaj de excepție.
Și critica noastră de specialitate a încercat, destul de rar ce-i drept, să pomenească câte ceva despre această meserie şi despre cele care o «fac». Într-un titlu atât de poetic la prima vedere — «montajul ca artă, monteuza ca cenuşăreasă»— se ascunde de fapt o stare bine instalată şi neavenită. De ce metaforicul «cenusăreasă»?
Montajul este, ca oricare altă meserie din cinematografie, artă și industrie.
Este bine ştiut că materialul filmat nu respectă decât cu foarte mici excepții scenariul regizoral căci lumea vie, lumea înconjurătoare oferă tot felul de idei şi soluții. Odată ajuns în cabina de montaj, el poate deveni în mâna monteurului ca o bucată de lut cu adânci amprente în mâna olarului priceput.
Și această muncă frumoasă care rapeşte ore și zile, zlie şi ani din viață nu poate fi făcută decât cu deplină maturitate artistică, cu siguranța specialistului care trebuie să cenzureze cu personalitate munca întregului colectiv. Pentru că acolo, în fața sa, pe ecran, apare materialul filmat dezgolit de frumusețea speranțelor şi gândurilor de început, rămânând doar munca actorului îndrumat cu iscusință sau mai puțin abil de către regizor, munca operatorulul de imagine care s-a ridicat sau nu peste stacheta înălțată de cei buni, rămâne munca, decoratorului și a pictoriței de costume, ca și a tuturor celorlalți cu un singur cuvânt cineasti.
Și atunci, în fața ecranului, privirea ascuțită a monteurulul trebuie să descopere orice inadvertență, orice amănunt neplăcut care ar putea să dăuneze spectacolului finit. Dar mai presus de orice trebuie să descopere și să înțeleagă ideea transmisă de regizor cu ajutorui colaboratorilor săi în timpul filmării, să o valorifice și să o pună în evidență cât mai bine posibil prin tăietura materialului care nu poate fi niciodată întâplătoare.
Mi se pare că munca monteurului nu poate fi nici pe departe o muncă de «cenușăreasă», .ci o muncă de Implicare totală în desfășurarea și realizarea unui film, monteuza fiind unul dintre membrii echlpei, unul dintre cei care poate spune cu fruntea sus: «filmul este al nostru».
