REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Zbor periculos” – cronică de film


     Aviația — fascinanta terra (aproape) in­cognita pentru cinematograful nostru în cău­tare de noi teritorii explorabile. Cu o singură „Decolare” sau „Mahmudie” misiunea artis­tica nu-i împlinită. Rămân noi spații de cuce­rit. Ceea ce ne propun Mihai Vasilescu (sce­nariul) și Francisc Munteanu (regia) cu acest Zbor... de ultima ora este o cursă cu peripeții printre uragane de nori („nuclee orajoase” le spun piloții) și una, mai terre a terre a eroului în halat și papuci înfruntând furtuna conju­gală nu mai puțin riscantă. Situație inedită pentru ambii autori: aviatorul-scenarist se afla la prima sa tentativă cinematografică, iar scriitorul-regizor la cea dintâi „subordonare” scenaristica. Că Francisc Munteanu și-a în­credințat altădată partiturile unor regizori-co­legi e de înțeles. Invers pare neașteptat. Dar poate că și surpriza face parte din tactica unui alergător de cursa lunga în ale filmului cum e domnia sa. După un Petic... vrea să cucerească întreg cerul și își ia aliați de nă­dejde. Pilotul Mihai Vasilescu cunoaște nu numai viața lor, a vulturilor supersonici, dar înțelege și răbdarea celor care-i așteaptă — solii fidele — să aterizeze la Otopeni după o cursa cu rămânere peste noapte (sau fără.)
     Între cei doi parametri bine fixați dramatur­gic: furtuna la 5000 metri altitudine ce între­rupe contactul avionului cu comenzile de la sol și permite subordonarea co-pilotului — și furtuna din atrăgătorul apartament de la eta­jul doi gata să distrugă echilibrul și cariera „insubordonatului” Codreanu, acțiunea de­curge normal. Cele două planuri se interfe­rează alert, filmul e povestit în imagini cu de­tașarea cu care regizorul și-a impus în proza un stil reportericesc, iar pe ecran un gen de cinema narativ-obiectiv care începea cu Soldaţi fără uniformă (reușit cap de serie) și ajungea la Un petic de cer, agrementat de momente amuzante cu „lipici” la publicul tânar, mai ales. Story-ul se articulează firesc, fluent, „nava” aterizează cu bine după un zbor îndeaproape supravegheat, pe un soare strălucitor, deasupra aeroportului unde o so­ție din nou iubitoare, un director din nou bi­nevoitor și un prieten dintotdeauna devotat urează succes pilotului proaspăt reabilitat. Date exacte furnizate de scenariu — exacte din punct de vedere tehnic (manevrele din carlingă, incidentele de la balizaj) — dar și exacte sub raport sentimental: bine cunoscutele reproșuri ale nevestelor — „Tu înafară de avioane nu mai vezi nimic! Și la mine te uiți tot ca la un aparat de bord” ceea ce stârnește probabil interes la specialiștii în materie de trafic aerian, iar la sala obișnuită o reacție de amuzament prin aceste replici vii, colorate. Incidente insolite sus, (un caz, se pare rarisim în lumea aviatica, de insubordonare în timpul zborului: co-pilotul preia din proprie inițiativă comanda navei) și altele, cotidiene, ca-n viață (schimbați doar obiectul reproșurilor) obișnuite la multe cupluri terestre. Între senzațional și banal, între cer și pământ, filmul înaintează cu prudența, strecurându-se printre intemperii, ferindu-se cu grijă (cu prea multă grijă) și de erori, dar și de tensiunea pe care ne-o promitea începutul filmului Zborul... demarează vijelios dar sfârșește într-o imagine convențional-idilică. Peripețiile  de cursă lungă sunt destule, s-ar putea replica: o întrerupere de la zbor, o acțiune de divorț a soției plictisită de așteptare, o tentativă de evadare într-o altă legătura sentimentală care riscă să distrugă liniștea conjugala și cariera promițătoare a aviatorului, dacă n-ar fi omul cu experiență care să intervină eficace — suficiente motive, deci ca măcar în final Codreanu (așa se numește ghinionistul) să aibă parte de putină liniște și timp favorabil pentru viitorul zbor. Dar senzația de calm artificial la care conduc autorii. În final, acest temperament neliniștit, impulsiv (mai mult prin datele lui dramaturgice decât prin cele interpretative) periclitează adevărul personajului. Și cum e vorba de protagonist, riscul planează asupra întregului film. Forțând rezolvările, autorii diminuează tensiunea momentelor de criză profesionala și familială. Îmbolnăvirea grava tocmai a celui care ar fi putut justifica actul de insubordonare a co-pilotului, apariția altei femei în viața mult mai înțelegătoare și calmă decât soția etc.) Capcană comoda în care n-ar fi trebuit să cadă niște temerari ai aerului, de ce nu și ai solului?
     Cu experiența sa de dirijor de echipa, Francisc Munteanu își păstrează câțiva dintre colaboratorii filmului precedent: Cristina De­leanu, — în rolul doctoriței discret îndrăgos­tită și tandră fără ostentație, Ion Dichiseanu (rezoneurul poveștii), Gheorghe Cozorici (di­rectorul omniprezent), Stela Popescu și Se­bastian Papaiani în apariții scurte la care sala reacționează, dar și actori proaspăt ateri­zați în formație: Gheorghe Dinică în postura unui trufaș până la inconștiență (e posibil așa ceva pentru un pilot cu o experiență ireproșabilă, cum ni se dă a înțelege?) Constantin Diplan — un prieten vesel dar ineficace, Ma­rin Moraru (într-un angelic contabil „pericli­tând” armonia conjugală a protagoniștilor). În rolul cuplului în criză sentimentală, Vladimir Găitan (corect dar fără eforturi interpretative, de aceea fără performanțe) și Enikö Szilágyi-Dumitrescu — de data aceasta nu în pos­tura de frumoasă fatală, ci de frumoasă im­prudentă, cât p'aci să piardă dragostea soțului. Noroc cu retrospectivele marine filmate au ralenti, care funcționează ca un memento liric al unei iubiri (se va demonstra) încă ne­consumate!
     Un harnic scormonitor de unghiuri  și culori inedite (e drept, într-un peisaj inedit) Marian Stanciu. Temistocle Popa secondează, muzical, cu aceeași pricepere, în momentele de tensiune în aer ca și la sol, cu accente când dramatice, când liric-evocatoare, tentativa de evaziune sentimental-profesională a eroilor.
     Un Zbor... planat, adesea agreabil tensionat, zbor de rutină pentru un regizor cu ex­periență (dar de ce nu și ambiția?) unor zbo­ruri cinematografice mai îndrăznețe. 
(Cinema nr. 11, noiembrie 1984)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: alice manoiu, cronica de film, francisc munteanu, vladimir gaitan, zbor periculos film

Opinii: