REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



​„Zâmbet de soare” – cronică de film


     Pentru cer mici, pentru pici s-au scris și se scriu povești Cu a fost odată ca niciodată un împărat, cam îmbufnat și o împărăteasă bună și frumoase, care avea prințese șapte și, pe bună dreptate, la împărăție erau așteptați pețitori o mie!
     Dar cine se gândește, cine socotește, află ce nu le-ar strica o poveste nici celor mai măricei, fetișcane și flăcăi, aflați în prag de bacalaureat, care prefere a2 + b2 în ritm de rock'n roll!
     Se spune că un lucru frumos este o bucu­rie veșnică și regizoarea Elisabeta Bostan, în tandem cu scenarista Vasilica Istrate, știe se atingă în fiecare film al ei, cu exactitate, struna frumosului emoționant. După ce ani la rând a perseverat cu o risipire generoasă pe tărâmul zânelor bune, regizoarea închide, fi­resc, cercul, tot în lumea miracolului vesel, numai că, de data aceasta, încălzește inimile tandrilor adolescenți.
     Ei, copiii teribili ai secolului, fanii muzicii folk, rock, pop și beat, romantici-visători con­simt să ia parte la jocul de-a „Tunelul timpului.” Și tot ei aleargă căutând în prezent și chiar (paradoxal) în trecut cheia de aur a vii­torului.
     Scenariul întretaie, într-un melanj vesel, coordonate temporale și sociale, umbrind ce­rul senin, de un roz trandafiriu, cu o unica amenințare: bac-ul. Proiecte, vise, mini-case­tofoane, concerte să amâne deocamdată până „după bac”.
     Au rămas deschise larg porțile poveștii și, în jurul ei, se construiește o întreagă lume cu ambițiile, marile ei bucurii, micile ei ran­chiune, formidabila exuberanță caracteristică tinereții. O lume guvernate de tandrul senti­ment al iubirii împărtășite.
     Hazul țâșnește de pretutindeni: din spuma replicilor „sănătos m-ai găsit, sănătos mă lași”, după cum clamează, prefăcut ferm, în­coronatul cap, cel care împărățește nu de un secol, ci de numai 99 de ani un „palat moște­nit dărâmat, dar în întregime renovat", din scenele cu mai mult subtext decât text rostit răpirea plănuită de inorog, bătaia din câr­ciumă — o savuroasă parodie a clasicului „saloone” din nu mai puțin clasicul western, gen situat pe loc fruntaș în topul preferințelor adolescentine, din nevinovatele farse plănuite „la iuțeală” de prințesa Zâmbet de Soare: sub­tilizarea „calului”, adică a mașinii zburătoare, vehicul aflat în proprietatea formației Zâmbet de Soare, mașină arhidotată tehnic, deplasân­du-se pe pământ și în aer cu toată viteza unor bine struniți cai-putere, furtul hainelor „la scăldat” când ea, zglobia fecioare, îl lasă înveșmântat doar în propria piele pe impruden­tul îndrăgostit.
     Și, acum, distribuția: profesionalismul exi­gent al Elisabetei Bostan este bine cunoscut. Regizoarea are fără îndoială marele merit în alcătuirea unor distribuții fără cusur. Nu și-a dezmințit talentul nici de data aceasta. Bianca Brad, liceana — prințesa este plină de dulceață și farmec, personajul ei demi femme — demi enfant, cucerește sala prin aplomb și dezarmantă candoare, trecând cu ușurință de la bătaia cu perne, condimentate din plin cu un râs zglobiu, ta accentele dramatice, încer­cate cu suspine și lacrimi amare, când primește osânda de a fi închise în turnul de pe­deapsă pentru culpa ea îl vrea pe alesul inimii ei și nu pe alesul inimii mamei sau al tatălui. Zâmbetul ei de soare atrage simpatia, polarizează atenția, aprinde un mic luceafăr în povestea filmului.
     Băiatul acela „galăgios”, venit să-i ceară mâna, chitarist, elev într-a XII-a, are alură de veritabil june prim, orgolios și prea conștient de farmecu-i juvenil. Tudor Petruț, deja „re­date își preia cu dezinvoltură rolul, încunu­nând chipul prințului cu acel „nu știu ce” care asigură succesul necondiționat.
     Rivalul lui la mâna Dulcineei trebuia (și a fost) să fie o ființă a tenebrelor. Actorul Petre Nicolae se detașează, cu moliciuni de felină, de pielea-i zgrunțuroasă de inorog nefericit și domină ecranul, avansând cu umor gestul șa­blon, înțepeneala de robot, tristeți singura­tice. Dincolo de pânzele de păianjen, cețuri și ape stătute, printre flamuri zdrențuite se mișcă dezinvolt inorogul, așteptând izbăvirea care nu mai vine. Un rol inedit pentru actorul pe care îl știm capabil de o concentrare maximă a gesturilor puține, de multă tensiune interioară care-i oprește țipătul în apele adânci ale ochilor iremediabil triști. Un Petre Nicolae machiavelic și copilăros în același timp, acceptând fără condiții jocul de-a basmul.
     Urmează defilare a mulțimii vesele de prințese fâșnețe și foarte nostime, costumele pastelat în roz, bleu, mov, vernil, turcoaz, și dădăcite permanent de o doică strașnică. Nici nu se putea altfel, când în rol se insta­lează cu icneli, cu gâfâieli, cu dulcegării, ironii Ileana Stana Ionescu. Ea le cântă odras­lelor împărătești un cântec de leagăn care „vine de se leagă” cu dorința lor de măritiș mai mult decât perfect și pentru ce „de-o cânta cucul o dată/ tu rămâi nemăritată” secvența naște o adevărate pălălaie, o mare hărmălaie care scoate în picioare tot palatul, inclusiv pe împăratul.
     Cu iscusință de acrobat, Mircea Diaconu își conduce personajul sub privirile înveselite ale spectatorului, fie „înainte” răsucind zăbala calului spre înapoi, fie pe tărâmul intan­gibil al lui „nu permit, nu admit”, când cu un ochi acceptă și cu celălalt neagă break-dance-ul încins în curtea castelului de întreaga suflare a curtenilor. El face cu soață credin­cioase (în rol cu multe accente ironice, Car­men Galin) un cuplu comic, bine sudat, sce­nariul baletând elastic printre reproșuri care-i angajează pe protagoniști într-o permanentă și amicală hârjoană spirituală. Inventivitatea, pofta de joc, sugestia implicit parodice a per­sonajelor interpretate de acești doi mari ac­tori au confirmat încă o dată ideea că „în artă, lucrul cel mai dificil este să realizezi fa­cilul”.
     Zâmbet de soare, o comedie muzicala fil­mată de Ion Marinescu, operator dăruit de natura cu bucuria luminii pe care o filtrează, o supune, o irizează, o comedie muzicale puse pe note de exuberantul compozitor Marius Țeicu. Muzica vine din toate părțile, clo­cotește, ritmul dezlănțuit al bateriei, sunetul vioi al pianului, râsul gâlgâitor al trompetei, ră­gușeala contrabasului îmbibă secvențele cu apă vie. O comedie muzicală condimentate și cu versurile semnate de Eugen Rotaru.
     Așa cum iubirea cheamă iubire, dăruirea cheamă dăruire și să nu vă mire ce întreg tra­valiul depus de autorii decorurilor: Dumitru Georgescu, ai costumelor arh. Andreea Has­naș, ai coloanei sonore: ing. Andrei Papp și ai montajului: Cristina Ionescu a contribuit din plin la succesul unui film semnat de regi­zoarea care crede mai mult decât oricine în cuvintele lui Constantin Brâncuși: „când nu mai suntem copii, am murit de multe”.
(Cinema nr. 3, martie 1988)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: cronica de film, elisabeta bostan, ileana pernes danalache, vasilica istrate, zambet de soare film

Opinii: