REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film

Whimsical


     În Domestic, vecinul (Sergiu Costache) responsabil de introducerea pisicii în viaţa fetiţei e chinuit nu doar de vinovăţie, ci şi de un vis recurent, care, deşi fără tematică animalieră, întăreşte posibilitatea că în spatele tuturor acestor evenimente s-ar ascunde un tâlc tainic, un grand design obscur. Şi aceasta nu e singura posibilitate pusă pe masă, în joacă, de Sitaru, prin intermediul personajelor lui: în cadrul unei reuniuni de familie se dezbate, mai în glumă, mai în serios, "teoria turiştilor veniţi din viitor", teorie aplicată atât lui Iisus, cât şi iepurelui din care se înfruptă mesenii în momentul acela. Discursul tematic al lui Sitaru constă, în bună parte, din această urzeală ludică, preţios-vaporos-excentrică (termenul englezesc whimsical o descrie cel mai bine), de laitmotive, simetrii, corespondenţe şi analogii karmico-absurdisto-ozenisto-sugestive.
     Nu e whimsical cu totul. Într-un mod delicat, filmul ridică, en passant, nişte întrebări ghimpate despre criteriile pe baza cărora o cultură predominant carnivoră împarte animalele în "bune de mâncat" şi "bune de drăgălit". Tăierea găinii e un spectacol de slapstick minimalist, filmat tot într-un singur plan general şi fix, cu axa camerei perpendiculară pe acţiune şi cu o uşă din "fundul" ecranului ascunzând (dar nu de tot) părţile sângeroase. Fetiţa e ba felicitată pentru ezitările ei miloase, ba întărâtată (şi chiar mituită) să ducă treaba până la capăt; după ce-o duce, ea îşi ia în braţe pisica într-un mod perfect nonşalant, gest care dă episodului un punct final delicat-absurdist. Nu lipsit de dinţi este şi dipticul ce are în centru o altă familie nucleară - cu Gheorghe Ifrim în rolul tatălui, Ioana Flora în rolul mamei şi Dan Hurduc în rolul copilului. În primul episod, băieţelul se ataşează de un iepure adus acasă de tatăl său, care doar într-un târziu îl anunţă că iepurele urmează a fi mâncat. În al doilea episod, care-l răstoarnă pe primul, e rândul băieţelului să aducă în casă un porumbel (bolnav), de care să se descotorosească tocmai atunci când tatăl începuse să se ataşeze de el. Cel de-al doilea episod e un remake al scurtmetrajului Colivia, lansat de Sitaru în 2010, cu Titieni şi Vodă în rolurile jucate aici de Ifrim şi Flora. Sitaru n-a modificat aproape deloc acţiunile şi dialogurile, şi totuşi remake-ul i-a ieşit diluat. Unul dintre lucrurile care s-au pierdut e efectul-surpriză pe care-l avea deschiderea treptată a tatălui către noul (şi înaripatul) său colocatar: tatăl din scurtmetraj prezenta iniţial toate datele unei brute, pe când, în Domestic, spectatorul îl cunoaşte pe tată de dinaintea episodului cu porumbelul - ştie că nu-i atât de rău, că e mai mult un clovn. Un alt lucru care s-a pierdut e componenta de duritate neorealistă pe care o avea scurtmetrajul: Sitaru a ridicat nivelul de trai al eroilor - aceştia trăiesc (ca şi vecinii lor, de altfel) printre culori predominant vesele, ca ale unor tablouri (cu oameni şi animăluţe) pictate de copii.
     Pe de altă parte, formalismul filmului - atenţia acordată cadrului (care e adesea fix), coregrafierii grupurilor de actori (cadrul e adesea nu doar fix, ci şi foarte lung), ocazional şi aspectelor geometrice ale compoziţiei plastice - nu denotă deloc inocenţă, ci facilitate versată, sofisticare tehnică. Şi, din păcate, acest formalism rămâne aici la nivelul de tipicărie tehnicistă (fussiness e termenul englezesc pentru aşa ceva), capabilă de tururi de forţă, dar incapabilă să acceadă la nivelul de viziune care chiar transformă (transfigurează, stilizează) realitatea.

 

(Dilema Veche, 28 martie 2013)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian sitaru, andrei gorzo, cronica de film domestic, domestic film

Opinii: