REVISTĂ ONLINE EDITATĂ DE UNIUNEA CINEAȘTILOR DIN ROMÂNIA

Premiul pentru publicistica 2015 al Asociatiei Criticilor de Film



Vlad nemuritorul


     După un secol şi mai bine de supărare pe Bram Stoker şi pe romanul ce a făcut din Vlad Ţepeş o creatură infernală, după ani buni de încercări naive de a combate această imagine prin articole şi comunicări ştiinţifice (!), românii par a fi înţeles că legenda fabricată de Stoker este indes­tructibilă - şi s-au resemnat. Unii dintre ei. Alţii, pragmatici, au ho­tărât că este cazul de-a trage măcar un oarecare profit dintr-o situaţie ce nu mai poate fi schimbată. De pildă, printr-un „Dracula Park"... sau printr-un film comercial precum acest Vlad nemuritorul/ Dracula The lmpaler, o producţie Artis Film - CNC (producători asociaţi: TVR şi Prima TV) ce are premiera acum, în noiembrie.
     La 80 de ani bătuţi pe muchie de la prima apariţie a monstrului sân­geros pe marele ecran, aduce filmul nostru ceva nou? Aduce. Este vorba, în primul rând, despre o surprinzătoare inovaţie de fond: nemuritor (căci, la un moment dat, a acceptat vampirizarea). Vlad Ţepeş - un eroic domnitor valah - bântuie prin lume şi astăzi, dar... ca vânător de vampiri. Propune­rea, irevenţioasă şi trăznită deo­potrivă, are toate şansele să-i înfurie pe admiratorii tradiţionalişti ai personajului. Dar, atenţie! Această răsturnare de situaţie nu trebuie, în nici un caz, să fie dis­preţuită. Ea poate fi tot atât de bine şi primul pas al unei perfide operaţiuni de săpare a mitului pe dinăuntru. Este o speculaţie, desi­gur, poate că scenariştii nici nu s-au gândit la aşa ceva. Şi totuşi, ideea unui „cal troian" (fabricat... în ţara lui Dracula) este cuceri­toare. Cea de-a doua inovaţie a filmului este şi ea necuviincioasă faţă de canoanele genului. Ni se propune o poveste cu vampiri, dar fără colţi lungi ce se înfig în gâturi, fără trupuri sfâşiate şiroind de sânge, fără ţăruşi ascuţiţi ce străpung piepturi, ca să nu mai vorbim despre clasicul element „sex şi sânge" ce lipseşte cu desăvârşire. Pe scurt - Vlad nemuritorul este o demonstraţie că se poate şi fără ceea ce numim „recuzita obligatorie" într-un horror cu vampiri. Filmul nu are de suferit de pe urma acestei operaţiuni sanitare, chiar deloc. (O precizare pentru liniştea dvs.: caninii vampirilor „noştri" sunt totuşi ceva mai lungi decât ai muritorilor.) Realizatorii s-au ambiţionat să creeze atmosfera sumbră, misterul, neliniştea necesară - sugerându-le prin lumini, umbre, tenebre, mult fum, neguri şi chiar monocromie. Efortul lor este meritoriu întrucât, să recunoaştem, în cinematograful românesc nu prea există experienţă în acest domeniu. De aici şi fluctuaţia în calitatea imaginii sau stânjeneala în folosirea efectelor speciale, dar acestea sunt amănunte nesemnificative pentru spectatorul ce-şi doreşte în primul rând acţiune şi ritm vioi. Una peste alta, filmul nu arată rău, iar Vlad nemuritorul e o alertă aventură cu vampiri şi îl poartă pe spectator dintr-un New York contemporan, bântuit de crimă, într-un sălbatic şi sângeros Ev Mediu. Duelurile se ţin lanţ, indiferent de epocă şi de numărul de vrăjmaşi ce-l înconjoară pe Tepeş. Paloşul său face, însă, minuni şi, încă o notă bună: această producţie comercială se declară de la început ca atare, neafişând pretenţii şi ifose de film de artă. Rămâne de văzut dacă portretele realizate de Marius Bodochi - Vlad şi Adrian Pintea - demonicul său mentor - vor ajunge, purtate de un val de succes, în galeria „Dracula & Co."

 
 
(Cinema, noiembrie 2002)


Galerie Foto

Cuvinte cheie: adrian popovici, aura puran, cronica de film, vlad nemuritorul

Opinii: